Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)

Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)

PAG 859- 

Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) se caracterizează prin limitarea persistentă și progresivă a fluxului de aer, printr-un răspuns inflamator cronic la particulele nocive sau gaze. Prevalența patologiei este în directă legătură cu fumatul și poluarea aerului.

FIZIOPATOLOGIE
La pacienții cu BPOC întâlnim modificări structurale cauzate de numeroase leziuni ce apar odată cu creșterea numărului de celule inflamatorii, modificări ce se găsesc atât în parenchimul pulmonar, cât și la nivel vascular. Aceste modificări se intensifică cu severitatea bolii și, din păcate, persistă și după încetarea fumatului. Deși nu sunt cunoscute pe deplin mecanismele ce determină inflamație și după încetarea fumatului, se presupune că un rol important îl au antigenii și microorganismele remanente la nivel pulmonar.

TABLOU CLINIC

Simptomul predominant este tusea zilnică, de obicei productivă, cel puțin trei luni pe an, doi ani consecutiv. Printre alte simptome enumerăm:dispnee, în special în timpul activității fizice,wheezing,constricție toracică,cianoză periorală sau la nivelul patului unghinal,astenie, fatigabilitate.

DIAGNOSTIC

Severitatea BPOC este clasificată în patru stadii, în funcție de valoarea procentuală a VEMS, conform GOLD (Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease), iar pacienții vor fi, de asemenea, încadrați într-o clasă de risc, în funcție de numărul de exacerbări sau spitalizări. Strategia GOLD recomandă folosirea chestionarelor mMRC (modified British Medical Research Council) sau testul CAT (COPD Assessment Test) pentru evaluarea simptomelor.

TRATAMENT

Nefarmacologic:

Cel mai important factor de risc pentru BPOC este fumatul de tigarete. Pipa, trabucul si alte tipuri de fumat populare in alte tari sunt de asemenea factori de risc pentru BPOC.In orice situatie posibila indivizii care fumeaza trebuie sfatuiti sa opreasca fumatul.Un diagnostic de BPOC trebuie luat in considerare la orice individ cu simptome si istoric de expunere la factroi de risc. Diagnosticul trebuie confirmat prin spirometrie.Un program de tratament al BPOC include 4 componente: evaluare si monitorizare boala, reducere factori de risc, tratamentul BPOC stabil si tratamentul exacerbarilor.Tratamentul poate imbunatati si ameliora simptomele, reduce frecventa si severitatea exacerbarilor, ameliora statusul de sanataet si creste toleranta la efort.Educatia pacientului poate ajuta la crestera capacitatii de a intelege boala.

Terapia cu oxigen este benefică în tratamentul exacerbărilor BPOC, pacienții fiind adesea hipoxici, obiectivul reprezentându-l tratarea hipoxemiei fără a modifica raportul ventilație/perfuzie

a. Bronhodilatatoare cu durată scurtă de acțiune: beta 2-agonist (salbutamol, fenoterol) sau anticolinergic (bromură de ipratropium), administrate fie individual, fie în combinație; sunt administrate la nevoie pentru ameliorarea simptomelor;

b. Bronhodilatatoare cu durată lungă de acțiune: beta 2-agonist (salmeterol, ormoterol), anticolinergic (tiotropium) sau teofilina;

c. Glucocorticoizi inhalatori, rezervat pacienților cu VEMS <50% și exacerbări frecvente. Combinația cu un bronhodilatator cu acțiune lungă (salmeterol + fluticazona, formoterol + budesonide) reprezintă o opțiune la pacienții cu BPOC moderat/sever, cu răspuns slab la tratamentul standard.

EVALUAREA REZULTATELOR TERAPIEI:

Se realizează la intervale de 3-6-12 luni, în funcție de severitatea patologiei. La fiecare vizită se evaluează în primul rând statutul de fumător (nefumator, fost fumător sau fumător activ), precum și gradul de expunere, măsurat în pachete/an (numărul de pachete pe zi x numărul de ani ca fumător activ). De asemenea, se evaluează gradul de dispnee (test de mers de 6 minute), simptomele asociate și apariția complicațiilor (insuficiență respiratorie cronică, cord pulmonar cronic, poliglobulie). Este necesară notarea frecvenței exacerbărilor și a internărilor în spital, precum și funcția ventilatorie prin spirometrie. Aceasta se va realiza anual pentru pacienții cu BPOC ușor și moderat și la 3-6 luni pentru cei cu BPOC sever și foarte sever.

Endocardita infectioasa

        Endocardul reprezinta tunica interna captuseste interiorul inimii, iar pliurile sale formeaza aparatele valvulare .Endocardita este o infectie a valvelor inimii sau a stratului sau intern (endocardul) Apare cel mai frecvent la pacientii care au deja o afectiune valvulara preexistenta sau o valva artificiala.Aceasta infectie a endocardului si valvulelor cardiace este cauzata de infectii cu bacterii (streptococi, stafilococi, germeni Gram negativi) sau cu ciuperci (candida albicans).Profilaxia consta in depistarea si eradicarea focarelor de infectie (dentare, nazofaringiene, genitale, urinare etc.), care, la valvulari si la cei cu boli congenitale cardiace, se va face numai sub protectia de antibiotice.

    Endocardita infecţioasă acută debutează brusc, după doar câteva zile de la momentul când microbul pătrunde în organism. Boala se poate manifesta prin diverse simptome: febră, frisoane, frecvenţă cardiacă sporită (tahicardie), leşin, amnezie, paloare cu tentă gălbuie.

In formele acute simptomatologia initiala este data de infectia care a generat endocardita (infectia post-partum, post-abortum, infectii urinare, cutanate etc.), fiind urmata in scurt timp de instalarea tabloului clinic al unei septicopioemii.

Semnele de atingere valvulara – respectiv suflurile – sunt uneori greu de diferentiat de suflurile functionale indeosebi cand grefa microbiana se fixeaza pe valvulele cavitatilor drepte ale inimii.

In formele subacute, simptomatologia initiala consta in astenie, anorexie, scadere ponderala. Cand sunt persistente si indeosebi cand se accentueaza progresiv, iar bolnavul respectiv are o valvulopatie dobandita sau o anomalie congenitala cardiovaculara, sugereaza diagnosticul de endocardita bacteriana subacuta.

Exista situatii, mai rare, cand endocardita bacteriana subacuta apare brusc, printr-un accident embolic.

          Scopul este eradicarea cat mai rapida si completa a infectiei. Acest deziderat se obtine prin antibiotice, cu conditia ca acestea sa fie administrate cat mai precoce, in doze eficiente si pe o perioada suficienta de timp. Celelalte masuri terapeutice au doar un rol adjuvant.

Principii. In alegerea antibioticului se va tine seama de agentul etiologic si de sensibilitatea acestuia la antibiotice. Vor fi administrate prioritar antibiotice cu efect bactericid. Bacteriostaticele pot steriliza temporar sangele, dar coloniile de bacterii dezvoltate pe vegetatiile valvulare fiind mai putin influentate, incep de obicei sa se multiplice la scurt timp dupa sistarea acestei terapii.

         Doza zilnica de antibiotice este necesara sa fie suficient de mare, iar concentratia acestuia in sange trebuie sa fie cel putin de 4 ori mai mare decat cea minima bactericida. Perioada de administrare este mai lunga pentru stafilococi si bacili gram-negativi (minimum 5-6 saptamani) si mai scurta pentru streptococi (3-4 saptamani).

Antibioticul cu care se obtine cel mai mare numar de vindecari este Penicilina. Are actiune bactericida, patrunde in reteaua de fibrina din vegetatii, poate fi administrata in doze mari si pe o perioada foarte lunga, fara efecte toxice. Este eficienta in endocarditele cu Str. Viridans, enterococ si in endocarditele cu stafilococi neproducatori de penicilinaza (penicilinosensibili). Se asociaza cu Streptomicina, pentru efectul lor aditiv.

In alegerea antibioticului identificarea germenului prin hemoculturi are un rol fundamental. Odata stabilit agentul etiologic, se va testa sensibilitatea acestuia la antibiotice.

      Chirurgical se recurge la inlocuirea aparatului valvular infectat si deteriorat sau de corectare a anomaliilor congenitale cardiovasculare pe care s-a grefat infectia .

BOALA SARUTULUI

Mononucleoza infectioasa, numita si “boala sarutului”, este  o boala infecto-contagioasa frecvent intalnita, in special la copii si tineri intre 5-25 ani. La varsta de adult, peste 90% din populatie a trecut la un moment dat prin aceasta infectie. Multi dintre copiii cu varsta de pana la 5 ani trec prin aceasta boala, dar frecvent la aceasta varsta boala nu se manifesta, fiind astfel asimptomatica. Statisticile indica faptul ca aceasta boala se manifesta de obicei la adolescenti si  tineri care nu au fost expusi in copilarie, atat la fete cat si la baieti, frecventa mai mare  fiind  in jurul varstei de 14-18 ani, avand si un caracter sezonier: primavara si toamna.

 Infectia este cauzata in peste 90 % dintre cazuri de un virus care apartine familiei Herpesviridae, denumit virusul Epstein-Barr, care

este unul dintre cele mai contagioase virusuri herpetice. In restul cazurilor, boala este determinata de alte virusuri, cum ar fi citomegalovirusul.

 Transmiterea:

 Virusul Epstein-Barr (VEB) se inmulteste la nivelul nasului si gatului. Orice lichid care vine in contact cu aceste parti ale corpului si anume: saliva, lacrimi, secretii nazale, pot fi infectate cu VEB. Transmiterea lui are loc atunci cand o persoana intra in contact cu secretiile infectate ale unui bolnav sau purtator faringian de virus. Astfel, mononucleoza este raspandita prin sarut, tuse sau orice alt contact cu saliva  unei persoane  infectate cu virus, de unde si denumirea  de “boala sarutului”. De asemenea poate fi transmisa si prin folosirea obiectelor sanitare, tacamurilor, veselei, periutei de dinti sau chiar si ruj, luciu de buze. De asemenea poate fi transmisa prin sange si pe cale sexuala.

 Virusul este prezent in perioada acuta a bolii si cateva luni dupa (chiar pana la 18 luni), dar uneori poate fi prezent ci in continuare, cu intermitenta, mai multi ani.

 Imunitatea apare dupa trecerea prin boala, indiferent daca au existat sau nu simptome, si este puternica si de durata

 Simptome:

 Perioada de incubatie (timpul scurs intre primul contact al organismului cu virusul si aparitia primelor simptome) este intre 4-8 saptamani.

 Boala incepe cel mai frecvent lent, dar posibil sa inceapa si brusc, cu stare de oboseala, scaderea poftei de mancare, indispozitie, dureri de cap si dureri de gat, febra (uneori cu frison), transpiratii.

 Dureri in gat: in peste 80-90% dintre cazuri, copilul acuza dureri la inghitire, fiind prezenta o angina eritematoasa (gatul este rosu), cu amigdale mari, rosii. Durata acestei angine este variabila, de la 2-3 zile pana la 2 saptamani. In multe cazuri pot sa apara depozite la nivelul amigdalelor, uneori aspectul fiind de membrane care imbraca suprafata lor.

 Adenopatiile (inflamatii ale ganglionilor): deoarece sistemul imunitar lupta impotriva virusului, ganglionii limfatici se inflameaza. Adenopatiile sunt intotdeauna prezente, dureaza in medie cam 2-3 saptamani si dispar lent. Intotdeauna exista o reactie a ganglionilor de la nivelul gatului, marimea lor variind de la un bob de mazare pana la cea a unei alune.

 Febra: poate ajunge uneori pana la 39-400C, fiind prezenta in peste 90% dintre cazuri, uneori asociat aparand si frisoanele.

 Simptome asemanatoare gripei: ca si in orice alta infectie virala, pot sa apara dureri musculare, dureri de cap, stare de rau, indispozitie, pierderea poftei de mancare. Starea de oboseala se intensifica progresiv, fiind adesea unul dintre motivele pentru care parintii se adreseaza medicului.

 Splina fiind un organ care face parte din sistemul imunitar, in jumatate dintre cazuri creste lent in dimensiuni, mai ales in a doua si a treia saptamana de boala. Aceasta caracteristica a bolii este foarte importanta, deoarece in aceasta situatie splina se poate rupe usor, la traumatisme chiar minore, uneori chiar si spontan, ducand astfel la complicatii nedorite. Rareori poate provoca dureri usoare in partea superioara stanga a abdomenului.

 Afectarea ficatului se poate manifesta prin cresterea in dimensiuni a acestuia, rareori putand fi insotita de icter si apare de asemenea in a douasaptamana de boala, putand fi prezenta timp de 2-6 saptamani.

 Uneori pot sa apara edeme (inflamatii) la nivelul pleoapelor, dar care sunt tranzitorii.

 Alt semn clinic care mai poata sa apara in mononucleoza este o eruptie cutanata, nepruriginoasa, care insa dispare de la sine, in cateva zile.

 Este binecunoscuta aparitia aproape intotdeauna a unei eruptii alergice, pruriginoase, daca copilului i se administreaza Ampicilina.

 Evolutia bolii este in mod obisnuit favorabila in decurs de 7-14 zile, dar exista si cazuri a caror evolutie se prelungeste pana la 21-30 zile. Infectia cu virus Epstein-Barr poate determina cronicizare sau recurente (persista peste 6 luni), putand determina in timp afectare hepatica severa.

Complicatiile mononucleozei:

 In cazuri rare, in evolutia bolii pot sa apara complicatii. Cele mai de temut complicatii sunt:

• Anemie, scaderea numarului de trombociti, modificari care remit spontan in 3-8 saptamani
• Complicatii neurologice: encefalita, paralizii de nervi cranieni (in special paralizia faciala), meningoencefalita
•  Ruptura splinei, care se poate produce spontan sau in urma traumatismelor, chiar usoare, aparand de obicei in a doua sau a treia saptamana de boala
•  Complicatii respiratorii: pneumonia interstitiala
• Complicatii cardiace: miocardita, pericardita
•  Suprainfectia bacteriana, de obicei suprainfectia anginei cu germeni bacterieni de tipul streptococ β-hemolitic, stafilococ, Haemophilus. Este o complicatie relativ frecventa a mononucleozei. De asemenea mai pot sa apara otita sau sinuzita, dar rareori.

 Diagnosticul:

             Mononucleoza este suspicionata pe baza triadei: febra, adenopatie, angina. Prezenta splinei marite sau a ficatului marit sunt argumente in plus pentru acest diagnostic.

             Un diagnostic cert nu se poate afirma decat dupa ce se efectueaza si analize de laborator, care evidentiaza modificari sugestive ale hemoleucogramei si tabloului sangvin (limfomonocitoza). De asemenea se poate efectua testul pe lama in monospot, care este foarte sensibil si este specific. Anticorpii specifici impotriva virusului Epstein-Barr apar la toti pacientii cu mononucleoza, astfel incat determinarea lor este o metoda de confirmare a diagnosticului.

             Afectarea ficatului este usoara in majoritatea cazurilor, fiind pusa in evidenta prin cresterea transaminazelor, care ulterior se normalizeaza.

 Tratamentul

                 Tratamentul in mononucleoza infectioasa este in principal igieno-dietetic si simptomatic. Cel mai bun tratament este multa odihna, mai ales in perioada de inceput a bolii, atunci cand simptomele sunt mai severe. Repausul la domiciliu si la pat este recomandat pe o perioada de 7-14 zile, putand fi insa prelungit in cazul in care apar complicatii sau in cazurile severe de boala. De asemenea, in aceasta perioada este recomandat consumul de lichide in cantitate crescuta, pentru a preveni deshidratarea.

             Tratamentul simptomatic se face cu antitermice, antialgice. Atrag atentia parintilor sa nu administreze niciodata Aspirina unui copil care are o infectie virala, deoarece acest lucru a fost asociat cu aparitia sindromului Reye, care poate duce la insuficienta hepatica si poate fi fatal.

 Prevenire:

             Nu exista inca nici un vaccin pentru virusul Epstein-Barr, dar ca parinti puteti incerca sa va protejati copiii asigurandu-va ca acestia evita contactul apropiat cu alti copii bolnavi. Igiena mainilor, vesela proprie sunt reguli care trebuie respectate pentru evitarea imbolnavirilor.

 Mononucleoza si sportul:

             Recomandarea in ceea ce priveste sportul este ca in cazul copiilor care au facut boala este necesar ca sportul si in general activitatile ce necesita un efort fizic sustinut sau intens sa fie evitate cel putin o luna dupa disparitia simptomelor, deoarece splina este de obicei marita temporar din cauza bolii si exista riscul aparitiei complicatiilor, respectiv a rupturii de splina. De aceea, atrag atentia parintilor sa se evite activitatile fizice intense, sporturi de contact (lupte, karate, etc), haltere, majorete sau chiar lupte cu fratii sau cu prietenii, pana cand medicul va spune ca se poate.

 Cand sa va adresati medicului pediatru:

             Este indicat sa va adresati medicului pediatru ori de cate ori sesizati ca apar la copilul dumneavoastra semne sau simptome ale mononucleozei. Este important ca medicul sa decida ca este vorba despre mononucleoza si nu despre o alta afectiune care ar putea necesita o evaluare mai extinsa si un tratament medical adecvat.

 Urmatoarele semne si simptome necesita o evaluare de urgenta a copilului de catre un medic specialist:

•  Dificultati de respiratie - pot sugera obstructia cailor respiratorii datorate unei compresiuni determinate de ganglionii limfatici inflamati de la nivelul gatului
•  Dificultati la inghitire – pot sugera dureri de gat severe
•  Dureri abdominale – pot semnala ruptura splinei
•  Convulsii
•  Dureri de cap severe
•  Dureri toracice
•  Incapacitatea de a bea lichide – poate duce la deshidratare
• Oboseala marcata sau coloratia in galben a pielii (icter)

Pe perioada bolii trebui sa eviti orice fel de posibilitate de a transmite infectia - cand starnuti sau tusesti acopera-ti gura, nu da voie sa fie folosite tacamurile tale de altcineva, spala-te pe maini cat mai des posibil. Si mai ales NU SARUTA ! ... exprima-ti pasiunea altadata.

Socul-Sambucus nigra

Socul (Sambucus L.)  face parte din familia Adoxaceae. Cea mai cunoscută specie este socul negru (Sambucus nigra), apreciat ca remediu natural, in principal datorita proprietatilor terapeutice ale tuturor partilor componente ale acestui arbust: frunzele (actiune laxativa), florile (diuretice, sudorifice), fructele (vitaminizante, antinevralgice), scoarta (este foarte bogata in substante diuretice).Tufa de Soc atinge frumusetea deplina vara, devreme, cand izbucnesc miile de floricele albe, in forma de stea, care raspandesc un parfum dulce-amarui ametitor. Culegeti inflorescentele intregi, pe vreme neploioasa, dupa ce s-a uscat roua diminetii. Daca le folositi proaspete, de exemplu pentru sirop, scuturati-le de insecte, treceti-le putin prin apa rece si lasati-le sa se scurga pe o fata de masa. Iar pentru a le usca, intindeti-le undeva la caldura, si pastrati-le, apoi, in cutii bine inchise sau in borcane de sticla cu capac.De doua ori pe an ne bucura socul cu puterile sale miraculoase. Mai intai, primavara, cand isi deschide florile ca niste radare, catre soare, a doua oara spre toamna, in septembrie-octombrie, cand locul florilor il iau ciorchinii de fructe lucioase si negre. Ca ajutor pentru sanatate, florile de soc au mare eficienta in gripe si raceli, in guta si reumatism, in infectii pulmonare si boli de piele. Fructele extrem de bogate in vitamine si uleiuri eterice ridica imunitatea, reglementeaza problemele intestinale si au actiune antinevralgica si antiherpetica.Pentru prepararea remediilor pe baza de soc, exista nenumarate retete. Singurul avertisment este sa nu consumati fructele sau sucul crude, ci dupa ce au fost incalzite la minimum 80gr.C. In felul acesta, o substanta componenta greu tolerabila, sambunigrina, este descompusa. In schimb, gustul ramane neschimbat.

În Antichitate, se credea că printre ramurile de soc vieţuiesc spiritele, motiv pentru care acestea nu erau tăiate. La germani socul era un arbust sacru, dedicat zeiţei Freya, iar olandezii considerau că ramurile socului adăpostesc un duh căruia îi cereau permisiunea înainte de a le tăia. Astfel, duhul ar fi bântuit orice obiect fabricat din acel lemn de soc. Mai multe legende medievale europene menţionează că Iuda, după ce l-a trădat pe Isus, s-a spânzurat de ramuri de soc. Legenda a fost preluată şi în tradiţia populară românească, ce consideră că locul de lângă soc ”nu e curat”, şi nu se recomandă ca cineva să doarmă sau să lege vitele sub ramurile socului. Cu toate acestea, proprietăţile curative ale socului au fost bine cunoscute, socul fiind folosit ca şi plantă de leac încă din antichitate, Hippocrate recomanda fructele de soc pentru afecţiuni ale tractului respirator superior.

CE CONTINE TIGARA... sau ARGUMENT pentru a te lasa de fumat!!!

Ideea ca tigarile sunt nocive este promovata de foarte mult timp. Cu toate acestea, companiile de tigari nu afiseaza pe ambalaj si ingredientele din care sunt facute tigarile. Daca ar face-o, probabil mai bine de jumatate dintre fumatori s-ar lasa imediat de acest obicei nesanatos.

Printre cele mai inspaimantatoare substante pe care o tigara le contine se regasesc atat acetona, pe care o stii pentru eficienta in indepartarea ojei de pe unghii, cat si arsenicul, substanta utilizata in omorarea sobolanilor. Deja suna infricosator, nu-i asa? Iar lista cu siguranta nu se opreste aici.

Cand o tigara este aprinsa, ea elimina aproximativ 5000 de chimicale, impartite in urmatoarele categorii:

- nicotina, un drog care creeaza dependenta;
- o multime de chimicale care pot cauza cancerul;
- sute de substante „otravitoare";
- alti aditivi meniti sa dea tigarii un gust mai bun.

Unele dintre aceste chimicale, cum ar fi nicotina, se gasesc in mod natural in tutun ori sunt absorbite de aceasta planta din sol, aer sau fertilizatori. Alte chimicale, printre care se numara si nitrozaminele si hidrocarburile aromatice policiclice se formeaza in momentul in care frunzele de tutun sunt procesate si arse.

Bineinteles, aceste lucruri se intampla inainte ca producatorii de tigari sa adauge sute de alte chimicale tigarilor. Acesta se dovedeste a fi un motiv indeajuns de puternic pentru a renunta la tigari.

Nu doar continutul de substante infasurat in hartie este daunator pentru organism, ci si fumul de tigara. Uite, pe rand, cateva dintre cele mai problematice substante pe care le introduci in organism in momentul in care iti aprinzi, fumezi si inhalezi fumul de tigara.

Gudron

Gudronul este o combinatie de chimicale, particule solide pe care fumatorii o inhaleaza in momentul in care isi aprind o tigara. Dupa ce este inhalat, gudronul formeaza un reziduu lipicios si maroniu, care iti pateaza dintii, degetele si plamanii.

Intrucat gudronul este inscris pe pachetele de tigari, fumatorii sunt tentati sa creada ca aceasta este singura substanta pe care o tigara o contine. Exista si tigari cu un continut mai scazut al gudronului, dar acest lucru nu le face mai putin daunatoare.

Arsenic

Aceasta este una dintre cele mai daunatoare chimicale pe care o tigara le contine. De altfel, si pestele sau fructele de mare pot contine mult temutul arsenic, dar intr-o maniera care este mai putin toxica organismului decat a fumului de tigara.

In fiecare zi, un fumator inhaleaza de zece ori mai mult arsenic decat un nefumator. Arsenicul poate cauza cancer, la fel de bine cum poate sa afecteze inima si vasele ei de sange.

Benzen

Benzenul este un solvent folosit pentru producerea altor chimicale, inclusiv a petrolului. Este bine stiut ca acesta poate sa cauzeze cancer, in mod deosebit leucemie. Intre 10 si 50% dintre decesele de leucemie sunt produse de fumat. Si in ceea ce priveste aceasta substanta, un fumator inhaleaza de zece ori mai mult decat un nefumator.

Cadmiu

Cadmiul este un element chimic utilizat in fabricarea bateriilor, deci iti poti da si singura seama cat de nociv ii este organismului tau. Este surprinzator cat de multe chimicale contine o tigara. In afara cauzarii cancerului, cadmiul este cunoscut pentru efectele daunatoare asupra rinichilor si invelisului arterelor.

Organismul tau dispune de proteine care curata chimicalele daunatoare in organism, doar ca aceasta substanta in particular are tendinta de a afecta si a face si mai periculoase celelalte chimicale continute de tigari.

Formaldehida

Aceasta este o substanta cu un miros puternic, folosita in omorarea bacteriilor si conservarea cadavrelor. Fumul se tigara este principala ta sursa de expunere la formaldehida (care poate sa creeze cancer in zona din spate a nasului.

Poloniu-210

Poloniul este un element radioactiv rar intalnit, dar nu atat de rar si pentru tigarile pe care le savurezi zilnic sau din cand in cand.

Crom

Cromul este substanta din tigari care permite hidrocarburile aromatice policiclice sa se stabilizeze si mai puternic in ADN-ul tau si sa creasca riscurile aparitiei cancerului. Aceasta este doar unul din exemplele in care amestecarea chimicalelor din tigari duce la rezultate infricosatoare.

Nicotina

Aceasta este substanta regasita in cantitatile cele mai mari in tigari si este motivul pentru care tigarile dau dependenta. Aceasta dependenta se pare ca este asemanatoare aceleia data de cocaina ori heroina. Cum este la fel de nociva precum celelalte droguri, nicotina este cea care te face sa ai impresia ca nu te poti lasa de fumat.

In mare, acestea ar fi primele cele mai nocive substante pe care o tigara le contine. Pe langa acestea, trebuie sa mai stii si de urmatoarele: butadiena, hidrocarburi aromatice policiclice (care afecteaza ADN-ul), nitrozaminele specifice tutunului, acroleina si acetaldehida, cianura de hidrogen, monoxid de carbon, oxid de azot, amoniac si alte chimicale, regasite in cantitati mai usor de omis in calculul daunelor produse.

Dupa cum ai putut vedea, tigarile contin o multime de substante foarte periculoase pentru sanatatea ta, dar si pentru a celor pe care ii ai in jurul tau cand fumezi. Acestea sunt substante care iti raman in organism si se „deplaseaza” prin vasele de sange, iar numarul lor se ridica foarte usor la 5000; 5000 de chimicale inhalate prin intermediul fumatului, doar pentru a-ti alimenta dependenta sau a te face mai placuta in anumite contexte sociale.

Marul lupului

  Marul lupului (Aristolochia clematitis din Fam. Aristolochinaceae) este o planta frecventa ca buruiana in vii si livezi, in campurile cultivate si pe marginea drumurilor, (mai ales in judetele: Arad, Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Cluj, Mures, Sibiu, Timis, Mehedinti, Dolj, Gorj, Valcea, Ialomita, Ilfov, Prahova, Bacau, Galati, Iasi, Neamt, Vaslui).

   In traditia populara frunzele crude de marul lupului se puneau pe rani. Cu decoctul tulpinilor florifere se spalau ranile, pecinginea, abcesele si se faceau scaldatori si oblojeli bolnavilor de branca (erizipel). Cu radacina fiarta, pisata si amestecata cu faina de porumb se faceau legaturi contra galcilor, ungandu-se pe deasupra cu grasime de porc ori cu undelemn. In Banat, planta cu radacina cu tot se fierbea in otet ori in vin rosu batran, apoi se facea un stropitor din teava de soc si cu acesta se spalau de mai multe ori pe zi ranile rele. Marul lupuilui se mai folosea contra frigurilor. Frunzele verzi si florile se puneau in bai contra reumatismului, indeosebi la picioare. Decoctul rizomului uscat in 200 ml de lapte si 100 ml de apa se bea contra ulcerului la stomac. Cu decoctul plantei se faceau spalaturi contra plosnitelor.

Denumiri populare: boasele popii, curcubetica, desagii popii, fasolea calului, fasolea ciorii, fasolea dracului, fasole greceasca, ghemele popii, mar lupesc, nucsoara, pasulica sau poama vulpii.

Atentie! Marul lupului este o planta toxica, motiv pentru care se utilizeaza doar sub indrumare medicala. In cazul intoxicatiei apar varsaturi, greturi, scaune numeroase, urinari dese etc. Contra intoxicatiei se vor face spalaturi gastrice si se va administra carbune medicinal.

Compozitie chimica: contine acid aristolochic, magnoflorina, trimetilamina, ulei volatil, flavonoide, tanin, dioxifenalamina, saruri minerale, protide, fitosteroli, sitosterol, colina, derivati ai acidului hidroxicinamic, alantoina, rezine, compusi flavonici, substante amare, celuloza, zaharuri.

Actiuni farmaceutice:

   In medicina se foloseste partea aeriana a plantei, fara seminte sau radacini.

   Marul lupului este una dintre plantele foarte putin cercetata la noi, cu toate ca se pare ca in alte parti a atras atentia cercetatorilor. Cert este ca modalitatea in care aceasta planta ajuta in diferite afectiuni inca nu este cunoscuta cu exactitate.

   Marul lupului se foloseste acum mai mult empiric la foarte multe afectiuni, de la cele mai simple pana la cancer, chiar cel cu metastaze. Planta stimuleaza cicatrizarea si vindecarea leziunilor pielii, a fistulelor gingivale, anale si a plagilor atone. Ea creste capacitatea de aparare a organismului, prin marirea puterii leucocitelor. De asemenea, ea combate tulburarile ciclului menstrual.

   Marul lupului are si proprietati antiinfectioase, imuno-stimulente, este un antibacterian puternic, antimicotic, cicatrizant si expectorant mediu. In plus, are si capacitati antitumorale, fiind utila contra cancerului.

   Marul lupului se poate utiliza in urmatoarele afectiuni: abcese, abcese dentare, acnee, afectiunile pancreasului si ficatului, amenoree, boli venerice, bronsite, cancer de diverse etiologii, cancer bucal, cancer de colon, cancer esofagian, cancer laringian, cancer de piele, cancer uterin, candidoza, ciroza, cicatrici dupa interventii chirurgicale, chlamidya, disfunctii datorate menopauzei, dismenoree, dureri premenstruale, eczeme zemuinde, faringite, fistule anale, flegmoane, furuncule, gingivita, herpes bucal si vaginal, hepatita (A, B, C), imunitate scazuta, infectii genitale, infectii grave, infectii virale, inflamatii, laringite, oligomenoree, osteomielite, papilomatoza, plagi greu vindecabile, rani purulente, reechilibreaza psihicul, sterilitate feminina si masculina, taieturi, tricofitie, trichomnonas, tulburari ale ciclului menstrual, ulcerul gastric, ulcere cronice ale pielii, zona-zoster.

Administrare:

   Intrucat este o planta toxica, administrarea preparatelor cu marul lupului se va face numai sub supraveghere medicala stricta. Se va administra maximum 0,1-0,5 g de planta intern, preferabil sub forma de tinctura.

   Prepararea tincturii se va face doar la farmacii unde se poate stabili care este doza de toxina existenta in aceasta planta. Nu este indicat ca aceasta tinctura sa se faca in gospodarie unde nu exista posibilitatea sa stabiliti cate toxine exista in planta culeasa, deoarece acestea pot varia foarte mult in functie de timpul in care s-a cules, de terenul pe care a crescut si ce parti ale plantei se folosesc.

   Pulberea este un alt mod de administrare a plantei marul lupului. Planta se macina fin, apoi se va lua cate un varf de cutit (0,25 g) de 4 ori pe zi. Pulberea plantei se tine sub limba 10 minute, apoi se inghite cu apa. Se ia pe stomacul gol. Tratamentul se face 14 zile, apoi tot atata timp pauza si daca este cazul se repeta. Cereti sfatul medicului inainte de a incepe un astfel de tratament.

   Marul lupului se poate folosi si ca remediu homeopat, si in acest caz fiind necesara indrumarea medicului. In doze homeopatice planta micsoreaza timpul de sangerare, favorizand coagularea si ajuta la reechilibrarea psihicului in nevroze.

Autor: Dr. Biochimist Eugen Giurgiu