Puterea divina demonstrata cu ajutorul encefalografului

Iata una dintre cele mai plastice si mai profunde demonstratii a puterii sentimentelor si gandurilor, ce a fost relatata de dr. W. Jerome Stowell, medic neurolog. Iata povestea lui:.Eram un ateu convins. Eram absolut sigur ca Dumnezeu nu este altceva decat suma tuturor mintilor oamenilor si a tuturor gandurilor lor pozitive. Cat despre conceptul de Dumnezeu atotputernic, care exista mai presus de noi si care ne iubeste pe toti, avand puterea de a schimba orice in creatia sa, nu am crezut niciodata in acest tip de Dumnezeu.

Intr-o zi, am trait insa o experienta care m-a pus pe ganduri. Ma aflam intr-un laborator urias si incercam impreuna cu colegii mei sa descoperim lungimea undelor cerebrale. Am descoperit astfel un canal al lungimilor de unda, inzestrat cu o camera mach (unitate de masura) care permite separarea acestor lungimi diferite ale fiecarui individ in parte, conferindu-i acestuia o identitate mai clara decat amprentele palmelor sale. Ar trebui sa retinem cu totii acest lucru: Dumnezeu poate pastra in cer o fisa a gandurilor noastre individuale, la fel cum FBI-ul poate pastra o fisa a amprentelor noastre in fisetele sale din Washington D.C.

Ne-am propus sa facem un experiment pentru a stabili ce se intampla in interiorul creierului in momentul tranzitiei de la viata la moarte. Am ales ca subiect o femeie care a fost trimisa de familia ei la un ospiciu de nebuni, dar care a fost externata. Singura boala pe care i-au descoperit-o medicii a fost un cancer la creier, care ii afecta exclusiv echilibrul corporal. In ceea ce priveste luciditatea si starea ei mentala, femeia era exceptional de inteligenta. Stia foarte bine ca urmeaza sa moara intr-un timp foarte scurt. Am informat-o si noi de acest lucru.

Am instalat in salonul ei un aparat encefalograf, pentru a vedea ce se intampla in creierul ei in momentul tranzitiei de la viata la moarte. Am instalat de asemenea un microfon minuscul, de marimea unei monede de un shilling, pentru a afla daca are ceva de comentat in acest moment apoteotic.

Eu ma aflam intr-o camera alaturata, impreuna cu alti patru colegi si cu instrumentele pregatite pentru a inregistra tot ce se intampla. Aparatul nostru avea acul indreptat catre zero, aflat chiar in centrul scalei. In cele doua parti laterale, scala avea cate 500 de gradatii, pozitive in partea dreapta si negative in partea stanga. Ceva mai devreme am folosit acest aparat pentru a inregistra puterea folosita de o statie de emisie de 50 KW pentru a trimite un mesaj in jurul lumii. Acul aparatului a inregistrat cu aceasta ocazie 9 gradatii in partea pozitiva (dreapta).

Cand a simtit ca i s-a apropiat sfarsitul, femeia a inceput sa se roage la Dumnezeu. Ea i-a cerut Domnului sa aiba mila de cei care s-au folosit de ea cu atata dispret, dupa care si-a reafirmat credinta in Dumnezeu, spunandu-i acestuia ca stie ca El reprezinta singura putere vie care exista, care a existat si care va exista vreodata. L-a slavit pe Dumnezeu si i-a multumit pentru ca i-a permis sa se foloseasca de aceasta putere si sa ii cunoasca astfel realitatea, l-a spus de asemenea cat de mult il iubeste.

In camera alaturata, eram cu totii atat de fascinati de rugaciunea femeii incat am uitat complet de experimentul nostru. Ne-am uitat unii la altii si am vazut lacrimi curgand pe fetele noastre „stiintifice”. Subit, aparatul nostru (de care uitaseram cu totii) a scos un zumzet. Ne-am uitat la ac si am constatat ca acesta ajunsese la 500 de gradatii in partea pozitiva a scalei si ca incerca cu disperare sa depaseasca acest prag!

Cu ajutorul acestui instrument, ne-am dat seama ca cerebelul unei femei singure, aflata pe patul de moarte si in comuniune cu Dumnezeu, emite o putere de 55 de ori mai mare decat cea a unei statii de emisie de 50 KW care trimite un mesaj in jurul lumii.

Pentru urmatorul experiment, am ales un subiect cat mai diferit de primul: un barbat care se afla in spitalul nostru si care suferea de o boala sociala mortala. Creierul sau era atat de atrofiat incat era pe punctul de a muri. Barbatul era practic un maniac. Dupa ce ne-am reglat instrumentele, am trimis una din asistente cu misiunea sa il enerveze pe barbat. Femeia a reusit sa ii atraga interesul asupra ei, dupa care i-a spus ca nu mai doreste sa aiba nimic de-a face cu el. Barbatul a inceput imediat sa o injure, moment in care acul aparatului nostru a inceput sa se deplaseze in partea negativa a scalei. In continuare, barbatul a blestemat-o pe femeie si a luat numele Domnului in desert. Acul aparatului nostru s-a deplasat imediat pana la ultima gradatie negativa a scalei (-500).

Am putut inregistra astfel cu ajutorul aparatelor de masurat ce se intampla in interiorul creierului uman atunci cand acesta incalca una din Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu: „Sa nu iei in desert numele Domnului”. Am reusit sa masuram cu ajutorul aceluiasi aparat puterea pozitiva a lui Dumnezeu si puterea negativa a adversarului sau.

Am descoperit astfel ca adevarul benefic este pozitiv, iar toate gandurile nebenefice descrise perfect de Cele Zece Porunci biblice sunt negative. Daca aceste unde cerebrale pot fi inregistrate chiar si cu ajutorul aparatelor noastre obiective de masurat, cu atat mai evident este faptul ca ele pot fi inregistrate inclusiv de Dumnezeu din ceruri.

Iubirea de Maria Timuc

Cînd cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar, ştii tu oare că iubirea pe care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a minţii sale? Ştii tu, oare, că acela ce simte dragostea este merituosul autentic? Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde, visa şi vindeca? Ştii că “iubitorul” locuieşte în palatul de aur al dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”? Nu despre tine este vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul. Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă. Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”.
Cînd îţi spune “te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te priveşte. Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu întreaga fiinţă. ŞI această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta. Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte.https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhQknbMx5JwxfOlePVGgsX6ws6z-HDxD_6ZBm0YRR2-prAk05F1V7FcDhc4h-cbmlU2mkPUYVUELlYsSbfLANjRvPD5QyrD8aSs6dHSdVZ7iZlYv1JL1WXu9HxLOGRwJP5lCq1D1O-BCfE/s1600/OS33055.jpg Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate respinge. Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată. Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea. Gîndurile noastre omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te iubesc”.

.Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi neîncetat. În tine se află ochiul frumos, ca şi acela urît. Prin ochiul tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să spui..cine eşti tu în lăuntrul tău. Gura îţi descrie inima şi, fie că vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care vorbeşti. Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi. Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit, obraznic sau prost..”subiectul” urii tale. Dar..îl descrii din tine însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii. ŞI aceasta este o stare de conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în dragostea ta, dar..niciodată în ură. Poţi fi frumos în iertare, dar niciodată..în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul într-o baltă murdară. Căci..de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi. Dintr-o baltă “murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea. Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie “lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un merit maret cînd altul te iubeşte, cît atunci cînd tu însuţi..iubeşti.

Ce trebuie sa stii atunci cand te prinde radarul!

7 metode de a scapa de amenda pentru radar

Multi dintre noi nu stiu ce drepturi au atunci cand sunt
opriti de politie sub pretextul depasirii vitezei legale.
In cele ce urmeaza va prezentam sapte reguli,
publicate pe site-ul e-transport.ro, pe care trebuie sa le respectati
atunci cand sunteti opriti din acest motiv:

1. In momentul in care politistul va opreste pentru
depasirea vitezei, la cererea dvs., el TREBUIE sa aiba
asupra lui si sa va prezinte:
- certificatul de omologare a aparatului radar de
catre Biroul Roman de Metrologie Legala,
- buletinul de verificare metrologica in termen de
valabilitate respectiv 12 luni de la data efectuarii verificarii
- si autorizatia de operator radar pentru cel
care va incheie procesul-verbal.
Lipsa oricaruia din aceste documente trebuie
prevazuta de dvs. la rubrica "alte mentiuni" si este caz de
nulitate absoluta a procesului-verbal.

2. Politistii nu au voie sa mearga cu radarul mobil oprit
si sa-l porneasca atunci cand dvs. sunteti foarte aproape de el.
Aparatul radar, conform normelor metrologice, are o functie
de autotestare care se face automat la fiecare pornire a aparatului.
Cat timp in partea stanga jos a fotografiei apare litera "T"
aparatul radar nu si-a terminat autotestarea si conform
normelor masuratorile nu pot reprezenta probe pentru aplicarea
legislatiei rutiere (mai apare si o dunga alba care este exact
peste ultima cifra din viteza prevazuta pe mijlocul fotografiei).
De asemenea, tot conform normelor metrologice, politistii
nu au voie sa foloseasca aparatul radar scos de pe suport
deoarece nu se respecta unghiul de incidenta si nici nu au voie sa
foloseasca un paravan pe care sa-l ridice la apropierea autovehiculului.

3. Aparatul radar de tip stationar nu poate fi amplasat in
apropierea unei surse puternice de radiatii electromagnetice,
adica un stalp de radio, televiziune, telefonie mobila sau,
cel mai des, o instalatie electrica de inalta tensiune.
Normele pentru proiectarea si amplasarea unei locuinte
prevad pentru evitarea poluarii electromagnetice amplasarea locuintei
la cel putin 200m de o retea electrica de inalta tensiune.
Deci, aparatul radar trebuie sa fie cel putin la 200 m de instalatia
electrica de inalta tensiune, in afara campului electromagnetic.
Aparatul radar stationar are lungimea fasciculului de 400-500m.
Daca acest fascicul este indreptat spre instalatia electrica de inalta tensiune
in timpul masurarii ceea ce se poate determina foarte usor din fotografie,
atunci distanta la care trebuie sa fie amplasat aparatul radar stationar creste
pana la 400-500m functie de unghi.

4. Daca in fotografiile depuse in instanta drept probe de catre Politie
apar mai multe autovehicule simultan, verificati in toate
fotografiile distanta dintre dvs. si celelalte autovehicule.
Daca aceasta variaza de la prima fotografie la a doua, atunci
nu dvs. aveati neaparat viteza cea mare din toate si este clar ca
se incalca normele metrologice care prevad ca masuratorile
nu pot constitui probe daca circula simultan mai multe au
tovehicule
si nu se poate determina CLAR autovehiculul vizat.

5. Ordonanta 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede ca
agentul care constata contraventia se numeste agent constatator.
Agentul constatator este si cel care aplica sanctiunea, altfel
procesul-verbal este lovit de nulitate absoluta.
Deci, daca un agent constata contraventia, dar procesu-verbal
este intocmit de un alt agent (situatia in care se transmite
viteza prin statie), procesul-verbal este nul, nu are nici o valoare
si in urma contestatiei dvs. instanta il va anula, va anula si amenda
si punctele.

6. Ordonanta 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor prevede ca
agentul constatator are obligatia sa aduca la cunostinta contravenientului
ca are dreptul de a avea sau nu obiectiuni pe care sa le inscrie la rubrica
"alte mentiuni" sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal. Deci,
daca la rubrica "alte mentiuni" nu este completat nimic, atunci
procesul-verbal este nul de drept si instanta il va anula
si va anula si amenda si punctele.

7. Camerele digitale amplasate pe drumuri nu sunt omologate
de Biroul Roman de Metrologie Legala (BRML) si nu pot fi folosite
pentru determinarea vitezei legale, ci doar pentru probarea unei depasiri
neregulamentare, trecerea pe rosu la semafor si altele de acest gen.
Sistemul omologat de BRML este principiul buclei inductive:
in asfalt sunt amplasati doi senzori electromagnetici la o distanta de
5 metri unul de celalalt. La trecerea prin dreptul primului senzor
acesta imprima autovehiculului o amprenta magnetica unica.
La trecerea prin dreptul celui de-al doilea senzor acesta calculeaza viteza
si daca este mai mare decat cea legala, trimite comanda catre
camera digitala care face fotografia din spate.
Camerele care sunt prevazute cu bucla inductiva sunt doar 6 din cele 49
amplasate pana in prezent si ele se afla pe DN1 la:
Balotesti, Ciolpani, Puchenii Mari, Barcanesti, Comarnic, Sinaia.
Camerele digitale din orase niciuna nu are bucla inductiva.
Se observa foarte usor care camere au si bucle inductive
prin faptul ca, pe fiecare sens, in dreptul camerelor respective lipite de
asfalt, in exteriorul asfaltului, sunt doua portiuni debeton de circa
30cm/15cm, la circa 5m una de cealalta, in care sunt incastrati senzorii.
Acestea fiind spuse, va invitam sa conduceti prudent si sa
respectati viteza legala!

Colesterol

Statisticile recente arată că peste o treime dintre români, chiar şi tineri cu vârsta sub 30 de ani, au probleme cu colesterolul mărit. Şi cum de la alimentaţie porneşte tot, să vedem ce alimente cresc colesterolul şi care reuşesc să-i stabilizeze nivelul.

Din informaţiile primite de la unii specialişti în domeniu, cărţile de sănătate citite şi alte documentări pe cont propriu am aflat, în mare, ce alimente pot să-ţi crească colesterolul şi care sunt cele mai indicate spre consum atunci când o persoană are hipercolesterolemie. Astfel am reuşit să-i fac mamei mele, care se confrunta cu aceste probleme, o listă cu alimentele pe care trebuie să le evite sau să le consume în cantităţi moderate. A avut grijă la alimentaţia ei, a luat un tratament şi colesterolul ei este sub control de atunci. O soluţie care a funcţionat de minune atât la mama mea, cât şi în cazul altor apropiaţi care au întâmpinat probleme cu colesterolul a fost tinctura de anghinare. Se găseşte la plafar, este ieftină, trebuie diluată în apă şi consumată, respectând cu exactitate indicaţiile de pe prospect. Mama mea a luat această tinctura pe o perioadă de 2 luni şi mai repetă pe parcursul anului.
Lista cu alimentele pe care trebuie să le eviţi

1. Laptele integral
2. Branza grasă (inclusiv caşcaval, brânza topită)
3. Untul
4. Smântâna
4. Cremele: de brânză, de unt
6. Mezelurile
7. Carnea grasă şi organele
8. Popcornul
9. Dressing-urile pentru salate
10. Frişca
11. Chipsurile
12. Dulciurile din comerţ
13. Produsele de patiserie
14. Alimentele prăjite
15. Ouăle, în cantităţi exagerate (nu mai multe de 2 pe săptămână).

Aşadar, alege lactatele şi cărnurile cu mai puţină grăsime, produsele făinoase (paste, pâine) preparate cu făină integrală, orezul brun, ouăle fierte moi (nu prăjite) şi mâncărurile preparate cu cât mai simplu, fără multă grăsime, fără prăjeli şi arome artificiale gen vegeta, cuburi cu gust fel de fel. Dacă vrei să dai savoare mâncării alege verdeţurile aromate în funcţie de gusturi.
Soluţii care scad colesterolul

- Ovăzul (poţi să faci terci din fulgi de ovăz, de preferat cu apă sau lapte vegetal şi aromat cu mere şi scorţişoară)
- Migdalele crude
- Nucile crude
- Seminţele de dovleac crude
- Fisticul crud
- Alunele de pădure crude
- Seminţele de floarea soarelui crude
- Capsulele cu omega-3
- Ceaiul/tinctura de anghinare
- Peştele gras: anşoa, sardine, somon, hering, macrou care sunt bogaţi în acizi graşi omega-3
- Seminţele de in pe care le poţi adăuga măcinate sau întregi în salate, iaurt, supe, mâncăruri
- Uleiul de măsline extravirgin
- Merele
- Smochine, prunele uscate şi stafidele
- Avocado
- Fasole, linte, năut, mazăre, quinoa, amarant, hrişcă
- Legumele cu frunze verzi
Photobucket

- Bananele
- Ciocolata neagră cu peste 70% cacao, dar în cantităţi moderate.

Comanda CHOLESTONE (medicament naturist pentru normalizarea valorilor colesterolului)

Citate Maica Tereza

• Pune credinta in lucrurile mici pe care le faci, pentru ca in ele sta puterea ta.
• Sa fii nedorit, neiubit, neingrijit, uitat de toata lumea cred ca e o foame mai mare, o saracie mai mare decat a celora care nu au ce sa manance.
• Sa nu credeti ca dragostea, pentru a fi adevarata, trebuie sa fie extraordinara. Lucrul de care avem nevoie e sa iubim fara ca asta sa ne oboseasca.
• Nu asteptati lideri. Faceti ce e de facut singuri, fiecare in parte.
• Chiar si cei bogati sunt infometati de dragoste, de ingrijire, de dor, de a avea pe cineva care sa fie doar al lor.
• De fiecare data cand zambesti cuiva, este un gest de dragoste, un dar catre acea persoana, un lucru frumos.
• Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti, El vrea doar sa incerci din tot sufletul.
• Lucrurile bune sunt zalele care formeaza lantul iubirii.
• Eu sunt un mic creion in mainile unui Dumnezeu scriitor care scrie o scrisoare de dragoste lumii.
• Nu ma rog petru succes, cer doar credinta.
• Am descoperit paradoxul ca, daca iubesti pana cand doare, acolo nu exista durere, ci si mai multa dragoste.
• Stiu ca Dumnezeu nu-mi va da nimic din ceea ce nu pot duce. Mi-ar placea doar ca El sa nu aiba chiar atata incredere in mine.
• Incerc sa dau saracilor contra dragoste ceea ce bogatii ar cumpara contra unei sume de bani. Nu, nu as atinge un lepros pentru o mie de lire sterline, dar l-as vindeca pentru dragostea Lui Dumnezeu.
• Daca nu avem pace, e pentru ca am uitat ca apartinem unul altuia.
• Daca vrem ca un mesaj de dragoste sa fie auzit, el trebuie sa fie trimis. Pentru a tine o candela aprinsa, trebuie sa turnam ulei in ea.
• In viata asta nu putem face lucruri marete. Putem face doar lucruri marunte cu enorma dragoste.
• Este un gest regesc sa ai grija de cei cazuti.
• Este o saracie sa decizi ca un copil sa moara pentru ca tu sa traiesti asa cum vrei.
• Nu e magnitudinea gesturilor noastre, ci cantitatea de dragoste cu care le-am facut, ceea ce conteaza.
• Iisus a spus sa ne iubim unii pe altii. El nu a spus sa iubim toata lumea.
• Voicunea e o plasa a dragostei in care poti prinde suflete.
• Cuvintele de bine pot fi scurte si usor de rostit, dar ecourile lor sunt infinite.
• Haideti sa ne intampinam mereu unul pe altul cu zambete, pentru ca zambetele sunt inceputul iubirii.
• Haideti sa insistam pe strangerea de fonduri de dragoste, bunatate, intelegere, pace. Banii vor veni de la sine daca prima oara cautam Imparatia Lui Dumnezeu – restul vor fi date.
• Sa nu fim multumiti doar atunci cand dam bani la saraci. Banii nu sunt suficienti, bani pot fi primiti, dar oamenii au nevoie de inimile voastre, au nevoie sa-i iubiti. Asa ca risipiti dragoste peste tot pe unde mergeti.


• Singuratatea si sentimentul ca esti nedorit sunt cea mai mare saracie.
• Dragostea incepe prin grija pe care le-o acordam celor de aproape, celor de acasa.
• Iubirea este un fruct care se coace in orice anotimp, si poate fi ajuns de mana oricui.
• Imprastie dragoste oriunde te duci. Sa nu lasi pe nimeni sa te intalneasca fara sa plece mai fericit.
• Foamea de dragoste este mult mai greu hranita decat foamea de paine.
• Miracolul nu e ca noi facem toate astea, ci faptul ca suntem fericiti facand-o.
• Succesul iubirii e actiunea de a iubi, si nu rezultatul acesteia. Fireste ca e normal ca, atunci cand iubesti pe cineva, sa doresti ce e mai bun pentru acea persoana; insa daca acest lucru se va intampla sau nu, nu determina valoarea sentimentelor tale.
• Mereu exista pericolul ca facem treaba asta doar de dragul de-a o face. Aici intervine respectul si devotarea si dragostea – ca o facem pentru Dumnezeu, pentru Hristos, si de aceea incercam sa ne facem treaba in cel mai frumos mod cu putinta.
• Trebuie sa existe un motiv pentru care oamenii bogati traiesc bine. Trebuie ca au muncit pentru asta. Ma supar doar atunci cand vad risipa. Cand vad oameni aruncand lucruri pe care noi le-am putea folosi.
• Suntem toti creioane in mana Lui Dumnezeu.
•

Avem nevoie sa-L gasim pe Dumnezeu, iar El nu poate fi gasit in zgomot si neliniste. Dumnezeu este prieten cu linistea. Priviti cum natura – copacii, florile, iarba – cresc in liniste; stelele, luna si soarele, cum se misca in liniste… Avem nevoie de liniste ca sa putem atinge suflete.
• Noi credem ca ceea ce facem noi e doar o picatura in ocean. Dar oceanul ar fi mai mic fara acest strop.
• Nu putem sti niciodata tot binele pe care il poate face un zambet.
• Noi, cei care nu vor, condusi de cei care nu stiu, facem imposibilul pentru nerecunoscatori. Am facut atat de multe, pentru atat timp, primind atat de putin in schimb, incat suntem calificati acum sa facem totul din nimic.
• Cuvintele care nu duc mai departe lumina lui Christos, ingroasa intunericul.

UN MAESTRU AL IUBIRII De Herbert Hahn

(în traducerea Gabrielei Cimpeanu)


Prin ţările dinspre Soare-Apune călătorea odată un om despre care se vorbea foarte mult.

Se povesteau multe despre minunile pe care el le înfăptuia şi era numit Maestrul iubirii. Un lucru era şi rămânea ciudat: nimeni nu ştia unde tocmai se află.

El apărea în mod misterios şi la fel de misterios dispărea. De obicei un elev zelos îl însoţea.



Un nobil căruia dezvoltarea şi creşterea valorilor sale îi erau mai importante decât rangul, dori să-l cunoască pe Maestrul iubirii. Pentru învăţătură cheltuise deja mult timp şi bani. Nici pentru a-l găsi pe maestru nu pregetase să depună orice efort. El căută fără odihnă, dintr-o ţară în alta, timp de aproape trei ani.

Într-o seară sosi într-un sat în care auzise că Maestrul iubirii ar fi zăbovit numai cu câteva ore mai înainte. Ultima oară el a binecuvântat pentru rodnicie ogorul unei văduve sărace şi apoi s-a îndreptat spre capela din pădurea ce se afla în apropiere. Cu toate că deja se lăsa seara nobilul îşi luă rămas bun, sări în şa şi o porni la galop spre pădure.



În curând întâlni doi călători: un bătrân respectabil cu o privire clară şi pătrunzătoare, un tânăr cu trăsături şterse, îmbrăcăminte ponosită, dar cu o ţinută foarte dreaptă.



Nobilul sări de pe cal, se înclină adânc şi vorbi: „Am cinstea de a-l saluta pe Maestrul iubirii? Îmi este permis să-l însoţesc?”



Bătrânul nu răspunse nimic. Îi făcu în tăcere un semn prietenos cu mâna, pe când tânărul nu schiţă nici un gest.

Nobilul se bucură de acest gest modest. Cu plăcere l-ar fi urmat pe acest bătrân. El îl preţuia de mult timp, acum îl găsea şi mai demn de a fi iubit.

Îşi luă calul de căpăstru şi porni alături de ceilalţi doi călători la drum în noaptea ce se cobora. Lui îi era ruşine să aibă un cal, pe când însoţitorii săi călătoreau aşa de săraci prin lume.

Iată însă că în drum întâlniră un cerşetor. Bătrânul întinse mâna şi-i dădu un taler. Tânărul rămase tăcut locului.

Nobilul avu un gând frumos. Se îndreptă către cerşetor şi-i oferi calul său în dar. Acesta luă plin de mulţumire darul nobilului.

Pe când cerşetorul se îndepărta cu calul, bătrânul murmură un cuvânt de laudă.

„Aceasta a fost prima mea lecţie de la Maestrul iubirii”, gândi mulţumit nobilul, „şi nu se vor lăsa aşteptate nici următoarele.”

Un singur lucru îl uimi: tânărul nu ridicase decât din umeri.



În curând sosiră la capela din pădure. În apropiere se afla casa pădurarului. Pădurarul murise, dar văduva şi fata sa mai locuiau în casă. Ele îi găzduiră pe călători peste noapte. Pentru aceasta ei îi tăiară şi cărară lemne în dimineaţa următoare. Tânărul mai săpă şi nişte răzoare în grădină.

Apoi ei o porniră din nou la drum.

Copila pădurarului adusese la despărţire viorele, câte un bucheţel pentru fiecare dintre ei. Apoi îi petrecu făcându-le semn cu mâna.

De la primul pas tânărul aruncă buchetul său. Şi nu aruncă nici o privire înapoi, atâta timp cât fata le făcu din mână.

Bătrânul îl privi uimit pe tânăr dar nu spuse nimic.

“Bădăranul”, gândi nobilul. “Şi asta în prezenţa maestrului!?”



La amiază sosiră la o mănăstire de maici. Stareţa era vestită în lung şi-n lat pentru blândeţea ei. Nimeni nu-şi putea aminti să fi auzit un cuvânt rău din gura ei.

Buna stareţă îi ospătă pe călători cu cele mai alese bucate. La rugămintea nobilului ea îi conduse şi prin chiliile atât de simple, dar pline de atmosferă.

„Aici este chilia în care mă rog eu”, rosti ea încet. Şi ea arătă spre o cameră mică şi luminoasă. Lumina soarelui se răsfrângea printr-o fereastră a cărei sticlă era de un auriu fin. Din ramele ei surâdea binevoitor un minunat chip al sfintei Cecilia.Cu paşi sfioşi intrară cu toţii.

Tânărul intră împiedicându-se. Când dori să arate cu toiagul către fereastră, alunecă şi căzu peste ea. Zăngădind cioburile căzură pe podea, ceilalţi ţipară.

„O, e sticlă! strigă el, mulţumit în acelaşi timp.



Bătrâna stareţă se cutremură. Lacrimi i se iviră în ochi, chipul i se înroşi.

„Mojicul să aibă mai multă grijă! Doamne, iartă-i păcatul!”

Şi suspinând se îndreptă către bătrân: „Acesta era chipul la care m-am rugat în fiecare zi, timp de patruzeci de ani.”



Bătrânul era mişcat. Dar el nu ridică decât din umeri.

Nobilului îi ardea toiagul în mână. Dar el nu-l privea decât pe bătrânul cu ochi senini şi pătrunzători. Când acesta sărută cu pioşenie mâna stareţei, el gândi: „Ce maestru, cu adevărat al iubirii el este! Da, pe lângă el voi deveni cu adevărat mare!”



Dar când îşi reluară călătoria, el îl luă pe bătrân deoparte şi-i şopti: “Ar trebui să fiţi mai puţin îngăduitor cu însoţitorul vostru!”

Bătrânul dădu numai din cap.



Spre seară ei sosiră într-un oraş. Acolo merseră la un medic, care tocmai terminase o lucrare valoroasă.

Obişnuit cu vizitele oaspeţilor străini, el le ură călătorilor din toată inima bun venit.

„Puteţi înnopta în camera mea de studiu, dacă praful prea gros nu vă deranjează.”

Bătrânul zâmbi.”Noi venim de pe drumuri de ţară.”

În curând el era adâncit cu doctorul în discuţie, iar ceilalţi îi ascultau.

Ei îl auziră pe bătrân vorbind de acţiunea plantelor ce înfloresc primăvara, despre cele care înfloresc toamna, despre ierburi simple care numai în anumite faze ale lunii devin tămăduitoare, despre mii de alte secrete ale relaţiei intime dintre om şi plantă.

Doctorul îl asculta cucernic si îşi lua notiţe. Legase deja din câteva foi o carte; acum o desfăcu şi făcu ici şi acolo completări, în timp ce bătrânul povestea cu plăcere.

„Un maestru al iubirii şi al înţelepciunii” se miră nobilul nostru.

Deoarece era numai începutul primăverii şi serile erau încă reci, fu aprins şi un foc în şemineu. Pentru a simţi mireasma proaspătă a florilor, o fereastră rămase deschisă. Bătrânul povestea şi doctorul scria; ceilalţi ascultau. Nimeni nu părea să observe cum pe cerul înserării se adunau nori.

Dintr-odată o pală de vânt se năpusti în încăpere şi cuprinse câteva foi… şi deja erau vânturate afară prin grădină. Doctorul, bătrânul, nobilul, toţi trei se repeziră după ele în grădină. Ploaia se apropia. Vai şi amar dacă preţioasele hârtii ar fi fost udate sau rupte. Urmară rafale din ce în ce mai puternice. Toţi încercau să prindă câte ceva. Nimeni nu observase că tânărul rămăsese în cameră.

În sfârşit reuşiră să adune toate foile.

„Ar fi putut să se termine rău”, spuse doctorul abia răsuflând.

Fericiţi cei trei reintrară în cameră. Dar paşii li se poticniră când îi întâmpină un fum greu. O ultimă rafală de vânt prinsese ultimul teanc de hârtii şi îl aruncase în şemineu. Câteva resturi arse şi chircite zburau prin cameră. Un teanc gros ardea deasupra lemnului.

Tânărul stătea în faţa şemineului cu mantia desfăşurată, ca nu cumva vreo foaie să scape în cameră.

Doctorul se prăbuşi leşinat.

Bătrânul era cutremurat. El închise fereastra şi-i puse celui leşinat un prosop umed pe frunte.

Tânărul se apropie de doctorul leşinat şi-şi aşeză pentru o clipă mâna pe fruntea lui.

Acesta îşi reveni. „Îţi mulţumesc!”

„Nu lui, nu lui”, se revoltă nobilul „El tocmai a…”

El nu-şi termină vorba. Bătrânul îl apucă de braţ şi-l trase afară. Curând erau din nou în pădure. Când se găsiră sub primii copaci nobilul se opri.

„Maestre al iubirii, asta e prea mult. Acela stă şi se uită cum munca unei vieţi piere în flăcări, este distrusă şi plin de neruşinare mai primeşte şi mulţumirile.

Goneşte pe cel care nu este demn să-ţi fie elev. Sau eu va trebui să te părăsesc chiar astăzi.”

Bătrânul tresări. Apoi el murmură:”Doamne opreşte-te. Nu el este elevul. Eu… sunt numai un elev. El…Maestrul iubirii.”

Nobilul crezu că visează.

„Acela…Maestrul iubirii?”

Simţi că-l cuprinde ameţeala.

„Doamne dacă asta e iubire, iar tu elevul acestei iubiri, atunci eu sunt nebun sau întreaga lume. Văd că am fost înşelat: eu am să plec chiar acum.”
Şi se întoarse să plece.

Tânărul îi ieşi în cale. „Aşteaptă şi înţelesul”.



Chipul îi era schimbat. Ochii îi străluceau ca lumina soarelui. Întreaga sa fiinţă emana bunăvoinţă.



Nobilul amuţi. Bătrânul văzând această schimbare, îi şopti:”Vei crede în sfârşit că nu sunt prea bătrân să-i fiu elev acestui maestru al iubirii?”

Pentru că ceilalţi doi se aşezaseră nobilul îşi căută şi el un loc.



Tânărul vorbi.

„Eşti uimit de cele ce ai văzut astăzi? Şi totuşi eu nevolnicul nu am slujit decât în numele iubirii.



Dacă am aruncat buchetul de viorele, am avut un motiv bun.



Fata care jurase credinţă altuia, prinsese drag de chipul meu. Dacă aş fi privit numai o dată înapoi, atunci într-o singură clipire şi-ar fi pierdut cinstea, pentru totdeauna. Aşa am fost dur în slujba iubirii.



Stareţa mănăstirii era plină de dulceagă pioşenie şi mândrie ascunsă. Oamenii o considerau incapabilă de a face rău. Ei spuneau că devenise asemenea unui înger, ca sfânta Cecilia în faţa cărei îngenunchea în fiecare zi. Dar eu am dezvelit grimasa diavolească din sufletul ei. Aşa am adus un vânt proaspăt şi am devenit stângaci din iubire.



Pe doctor îl pândea primejdia să adoarmă peste cărţile lui. A scrie cărţi nu e nimic nou pentru el. Asta ar fi reuşit şi de când era în leagăn. Această viaţă cere ceva nou de la el. L-a investit să fie vindecător. De aceea am lăsat cartea să ardă, în loc să o salvez.

Esenţa înţelepciunii care s-a ars, am cuprins-o în cuvinte pentru noua sa viaţă şi i le-am aşezat pe creştet.

În capul său vor prinde rădăcini şi îi vor înflori în inimă.



El va tămădui chiar mâine un bolnav, pe care renunţase să-l mai viziteze. Şi în ceasul morţii sale, va binecuvânta seara de primăvară în care i-a ars cartea.

Aşa am fost nebun – tot din iubire.

Acesta este sensul. Nu sunt decât un umil slujitor al iubirii.”
Bătrânul îţi aplecă mişcat capul:

„Maestrul meu, maestrul meu!”
Nobilul se ridică. Pentru el începea o nouă viaţă.

„Îţi mulţumesc. Jumătate din viaţă m-am pregătit, trei ani te-am căutat, o zi te-am văzut. Acum plec; am destul de făcut pentru tot restul vieţii.”

Tânărul îi luă mâna şi o ţinu îndelung.

„Mergi şi înfăptuieşte. Dar gândeşte-te în timp ce vei călări spre casă, la ceea ce ai de făcut.”

Încă o dată pe nobil îl cuprinse mirarea.

„Eu – călare spre casă? Nu mi-am dăruit eu aseară calul la începutul lecţiilor despre iubire?”

„Iubire? Prietene, văd că va trebui să cauţi sensul acestui cuvânt, mult mai mult timp decât am crezut. Cerşetorul căruia tu i-ai dat calul era un mare tâlhar. Calul tău i-a folosit numai bine ca să fugă de pedeapsa cu moartea. Dar acum atârnă deja în ştreang. A fost prins în timp ce comanda la un han ţuică pentru un taler strălucitor. Era hanul la care ai aflat unde mă găseşti. Întoarce-te acolo şi vei găsi calul legat de iesle.

Mergi în pace prietene: întrezăresc drumuri prielnice de primăvară pentru cal şi călăreţ.”

Nobilul plecă. O bucată de drum îl însoţi bătrânul, care era un începător în învăţătură.

Totul devenise liniştit. Când atinseră marginea pădurii strălucirea lunii şi a stelelor le lumina drumul. Mireasma florilor ce răsăreau se ridica din pieptul pământului.

„Călătoreşte în primăvară”, salută bătrânul.

Nobilul porni la drum.

Fiecare pas era un cuvânt:

Da, primăvară, acum te cunosc,

Te cunosc abia de azi,

Pe tine care aduci furtuna

Şi flori în furtună
IUBIREA
http://embed.trilulilu.ro/video/oceanflower1/f606c1b819a9b0.swf
Vezi mai multe video din diverse

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=JR6-sGlSQW0&w=480&h=390]

TE IUBESC

Cand cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar, ştii tu oare că iubirea pe care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a minţii sale? Ştii tu, oare, că acela ce simte dragostea este merituosul autentic? Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde, visa şi vindeca? Ştii că “iubitorul” locuieşte în palatul de aur al dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”? Nu despre tine este vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul. Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă. Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”.



Cînd îţi spune “te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te priveşte. Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu întreaga fiinţă. ŞI această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta. Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte. Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate respinge. Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată. Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea. Gîndurile noastre omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te iubesc”.

Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi neîncetat. În tine se află ochiul frumos, ca şi acela urît. Prin ochiul tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să spui..cine eşti tu în lăuntrul tău. Gura îţi descrie inima şi, fie că vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care vorbeşti. Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi. Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit, obraznic sau prost..”subiectul” urii tale. Dar..îl descrii din tine însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii. ŞI aceasta este o stare de conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în dragostea ta, dar..niciodată în ură. Poţi fi frumos în iertare, dar niciodată..în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul într-o baltă murdară. Căci..de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi. Dintr-o baltă “murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea. Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie “lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un merit maret cînd altul te iubeşte, cît atunci cînd tu însuţi..iubeşti.

Maria Timuc

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=64g0RP3n-1M&w=425&h=349]