Se afișează postările cu eticheta cuvinte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuvinte. Afișați toate postările

luni, 10 ianuarie 2011

Puterea unui gand

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru .
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/imagessss.jpgOrice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună..
Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/avatare-frumoase-de-dragoste-7.jpgSă nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.

IMPORTANT: Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu ?).
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/fggfhg.jpgEste mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.
Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/avatar-despartire.jpgCând cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Cum dăruieşti aşa primeşti! Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el..
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/girl-alone-gif_100_cw85_ch85.jpgGândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/sadness_17.jpgDe aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.
Asadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gandit!<img src="



" />

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Pentru o Lume mai buna

http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/b_l_u_e_by_nemenessa.jpgNu intrati in jocul umbrelor care vor sa stapaneasca nu numai Lumea ci si Lumina Sufletului omenesc! Cand mai primiti materiale de genul celor care circula acum, cum ar fi Profetiile Oamenilor de Stiinta pentru 2011 si 2012 sau altele asemanatoare, nu le trimiteti mai departe! Indiferent daca se refera sau nu la o realitate viitoare ele strica sansa de a trai frumos, cu curaj si speranta( care este o Forta creatoare de bine) clipa prezenta, singura care conteaza. Pentru ca Viitorul este ca argila in mainile noastre. Cum il gandim asa il avem.
Daca Mintea este creatoare si s/a demonstrat ca este, imaginati/va ce se poate naste din gandirea infricosata a miliarde de Oameni care cred doar in distrugere, in dezastre, in sfarsitul Lumii noastre!
O picatura de Soare daca reusiti sa aduceti in trairea voastra conteaza enorm! Pe aceasta trimiteti/o in Lume si puterea ei va creste exponential, va deveni Puterea schimbatoare in bine care va aduce cu sine Miracolul salvarii! Opriti lantul vestilor proaste si lucrati in taina Fiintei voastre pentru bine, pentru frumos, pentru trezire! O clipa de pace profunda pe care o traiti poate schimba in bine destinul tuturor! Daca va veti lasa cuprinsi de frica si deznadejde pentru ce o sa fie, nu veti mai putea pune in miscare puterile voastre divine, acelea care lucreaza impreuna cu Ingerii ca sa construiasca o Lume buna, frumoasa, perfecta! Eu am vazut cum s/au prabusit interior Oameni care cu ani in urma au citit cartea lui Tugui, 7 ANI APOCALIPTICI. Au fost pacientii mei si a trebuit sa depunem un efort imens ca sa ii aducem pe linia de plutire. Sa se poata regasi pe sine!
Indiferent de autoritatea celor care vorbesc numai de catastrofe si distrugere, credeti in Dumnezeu si in Puterea Sa Infinita de a schimba raul in Bine! Mergeti mai degraba pe mana Strabunilor nostri care ne ghideaza de dincolo de imensitatea timpului si care ne/au iubit atat de mult incat ne/au trimis Intelepciunea lor pana in zilele noastre pentru a ne sustine si a ne ghida pe Calea Invingatoare. Observati si sustineti lucrurile bune care se intampla! Eu vad cum Tinerii de astazi , din ce in ce mai multi sunt preocupati de ocrotirea Naturii! De protectia Animalelor! Am vazut la noi in Tara cum Lumea se trezeste si renunta la indiferenta fata de ceilalti! Vad tot mai multi din generatia noua care cauta solutii pentru viitor!
Luati/i pe doritorii de bine in Rugaciunile voastre, sustineti/i pe cei care fac binele cu iubirea voastra! In loc sa dati curs unor astfel de predictii , determinati frumusetea voastra interioara sa se manifeste in cele mai mici gesturi! Oferiti Lumii chipul vostru luminat de increderea in Dumnezeu, de credinta ca El, Creatorul a Tot si a Toate, isi conduce cu intelepciune Creatia pe cararile Luminii! Incurajati/i pe cei care se simt pierduti! Nu e timp de consternare in fata a ceea ce s/ar putea sa ni se intample! ACUM este timpul sa sarbatorim Viata incredintandu/ne Luminii din noi , determinand/o sa se nasca mai splendid, mai incantator cu fiecare Prunc care vine pe Lume!
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/sadness_17.jpg Daca Lumea noastra este pe cale sa se prabuseasca inca nu este prea tarziu sa/i schimbam traectoria! Planeta asteapta de la noi gesturi de iubire, de gingasie! Ce sa faca cu panica noastra? Cu fricile noastre nebune? ACUM, chiar in aceasta clipa, fiecare dintre noi determinam Viitorul tuturor!
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/avatare-ploaie-avatare-in-ploaie-avataruri-messenger-picaturi-de-ploaie.jpg Dati drumul in Lume lucrurilor frumoase, profunde care ne ajuta sa crestem interior si sa ne regasim pe noi insine asa cum suntem cu adevarat, Prunci ai Soarelui Divin! Feti Frumosi care inving balaurii intunericului! Cat timp inca mai respirati pe acest Pamant nu incetati sa credeti intr/o Lume perfecta! O Lume a Iubirii! A Armoniei! O Lume frumoasa ca o Poveste cu Cerbi Instelati! Credinta noastra va realiza candva, acest Vis!

vineri, 7 ianuarie 2011

Legea sanatatii tale

http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/avatare-alb-negru-in-amintirea-copilariei-la-tara.jpg 1. Bea multa apa.
2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de print si o cina de cersetor.
3. Mananca mai multa mancare care creste in copaci si in plante si mai putin din cea care este manufacturata .
4. Traieste cu cei trei 3 E : Energie, Entuziasm si Empatie.
5. Gaseste putin timp ca sa meditezi.
6. Joaca-te mai des.
7. Citeste mai multe carti decat ai citit in 2010.
8. Aseaza-te, in liniste,cel putin 10 minute in fiecare zi.
9. Dormi cel putin 7 ore.
10. Mergi in fiecare zi timp de 10 pana la 30 de minute si mergand, surade.


http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/avatare-cu-ingeri-in-rai.jpg Personalitate

11. Nu-ti compara viata cu a celorlalti. N-ai nici o idee cum poate fi viata lor.
12. Evita gandurile negative, sau lucrurile pe care nu le poti controla. Investeste mai degraba energia in momentul prezent.
13. Nu face prea mult. Cunoasteti limitele.
14. Nu-ti pierde pretioasa ta energie in barfe.
15. Viseaza mai des cu ochii deschisi.
16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iti trebuie.
17. Uita problemele din trecut. Nu rememora celorlalti erorile trecutului. Asta o sa ruineze fericirea din prezent.
18. Viata este prea scurta pentru a o risipi detestand.
19. Impaca-te cu trecutul tau ca sa nu-ti ruineze prezentul.
20. Nimeni nu are grija de fericirea ta, decat tu insati.
21. Fii constient ca viata este o scoala si ca tu esti aici pentru a invata. Problemele fac pur si simplu parte din curriculum-ul tau, ele apar si dispar ca ora de algebra, dar lectiile pe care le vei invata sunt pentru toata viata.
22. Surade si razi cat mai des posibil.
23. Nu trebuie sa castigi fiecare cearta. Accepta sa fii in dezacord.

Societatehttp://criss1.files.wordpress.com/2011/01/avatare-cu-ingeri-pentru-fete.jpg

24. Telefoneaza cat mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri.
25. In fiecare zi, da ceva bun cuiva.
26. Iarta atat cat este posibil.
27. Petrece timp cu oamenii mai in varsta si cu cei mici.
28. Incearca sa faci cel putin trei persoane sa surada, in fiecare zi.
29. Ce gandesc ceilalti despre tine, nu este treaba ta.
30. Serviciul tau nu va avea grija de tine cand vei fi bolnav. Prietenii tai, DA. Pastreaza legatura.
Viatahttp://criss1.files.wordpress.com/2011/01/avatare-cu-ingeri-tristi.jpg

31. Comporta-te bine !
32. Arunca tot ce nu este util, pastreaza ce este frumos sau vesel.
33. Natura vindeca totul.
34. Fie vorba de o situatie buna sau rea, ea se va schimba…
35. Putin conteaza cum te simti, scoala-te, imbraca-te si prezinta-te.
36. Ce este mai bun, urmeaza sa ti se intample.
37. Cand te trezesti dimineata, multumeste ca esti in viata.
38. Forul tau interior este intotdeauna fericit. Deci, Fii fericit !

http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/jenn.jpgUltimul si nu cel mai putin important.

luni, 3 ianuarie 2011

Romania in astrograma

Idee de pornire: sa analizam tema Romaniei ca si cum ar fi astrograma unei persoane in carne si oase, nascuta la 24 ianuarie (5 februarie) 1859!

Mi-a venit urmatoarea idee: ce ar fi daca am considera ca avem in fata noastra nu astrograma unei tari, ci a unei tinere fete sau a unui tanar baiat? Ma gandesc ce as spune, ce as recomanda unei astfel de persoane, aflata la inceputul drumului sau in viata?

Triada Soare-Luna-Ascendent

Sa incepem cu triada de baza: Soare-Luna-Ascendent. Soarele se afla in Varsator, Ascendentul in Rac si Luna in Pesti. Un semn de aer si doua de apa.

Calitati:

Cu un semn de aer si doua de apa in triada de baza, deducem ca o astfel de persoana imaginara dispune de abilitati bune de comunicare, talente artistice si deprinderi ingineresti.

Cu personalitatea de baza definita prin semnele Varsator, Pesti si Rac, este evident ca Romania este o tara predestinata vietii spirituale.

Pozitia Nodului Nord in primul grad din Pesti – practic la granita dintre Varsator si Pesti – confirma aceasta predestinare.

Deficiente

Mereu exista si cealalta fata a medalionului. Evident, se ridica niste semne de intrebare in privinta focului si a pamantului. A focului si a pamantului in sens astrologic, ceea ce in limbajul comun inseamna spirit de initiativa si curajul de a fi noi insine (focul), respectiv simt practic si abilitati economice (pamant).

Definiti prin aer (comunicare) si apa (viata sentimentala), suntem mari artisti si mari ganditori, dar – tindem sa fim prea visatori. Ne visam viata, vorbim mult despre ea, dar – oare o traim din plin? Avem multe idei, dar oare avem perseverenta de a le pune in practica? Avem curajul de a fi noi insine? Avem initiativa sau ne lasam calcati in picioare de catre celelalte popoare ale lumii?

Ca tara, posedam multa inteligenta („aur cenusiu”) si simt artistic, dar – hai sa na uitam in oglinda si sa ne punem intrebarea: oare cumva nu suntem prea aerieni? Avem suficient spirit practic? Avem suficient talent de a ne descurca in planul financiar? Cum stam cu initiativa („focul” astrologic)? Avem suficient curaj sa ne exprimam ideile si de a le pune in practica?

Imi vine in minte nuvela „Intelectualii” de Ion Luca Caragiale. Avem aer in triada de baza: vorbim mult, disecam problemele, le analizam din toate partile – si ne multumim cu atat. Oare e suficient? N-ar fi cazul sa le punem in practica, mai mult decat reusim?

Ce fel de manageri am fost, in ultimii 20 de ani? Am pornit cu ideea ca suntem incapabili sa hranim „vacile” noastre – vorbind alegoric – si le-am vandut unor popoare vecine. Acum, ei mulg „vacile noastre” si duc laptele acasa in tara lor. Ne dau si noua cu cate o ceasca, dar galeata plina de lapte ajunge in tara lor. Noi cosim iarba pe fanetele noastre, facem fanul, hranim vacile – dar laptele ajunge in strainatate. Am fost manageri buni? Nu, din pacate... Am acceptat, poate prea usor, lipsa pamantului si a focului din triada de baza a astrogramei tarii noastre.

Posibilitati de a imbunatati situatia

Calea 1: constientizarea

Constientizarea este primul pas catre rezolvarea problemei. Constientizand ca avem deficientele enumerate mai sus, stim macar in ce domenii avem de lucru.

Aceasta este munca astrologului: constientizarea.

Trebuie sa deseneze clientului sau o imagine clara despre personalitatea acestuia (amalgamul calitati-defecte) si o harta inteligibila pentru ca acesta sa poata gasi drumul afara din jungla.

Acum, clientul nostru este o tara intreaga. Natiunea romana.

Ce sfaturi ii putem da?

E simplu, trebuie sa ne imbunatatim la capitolele:

- „Pamant”: sa avem mai mult simt practic, sa fim mai harnici, sa ne dezvoltam abilitatile economice si manageriale

- „Foc”: sa avem grija ca ideile noastre sa fie puse in practica, sa avem curajul de a fi noi insine, sa avem incredere in noi insine, de a ne fauri viata asa cum o dorim noi, sa nu mai copiem stilul de viata a altor popoare, sa nu adoptam neaparat modelele (sabloanele) lor ci sa analizam daca nu cumva modelul nostru este mai bun, mai adecvat felului de a fi al romanului. Sa avem curajul de a lupta cu mai multa inversunare pentru noi insine!

Calea 2: relatiile

- Impresarul

Daca nu reusim sa invingem deficientele cu care ne confruntam cu fortele proprii, totusi avem varianta unui ajutor venit din afara.

Sa ne aducem aminte ca cei mai multi artisti au nevoie de un impresar. Artistul, un om care poseda multa „apa” (in limbajul obisnuit: viata sentimentala bogata) in astrograma sa, are nevoie de un impresar – foarte probabil o persoana cu mult „pamant” (simt practic, incapatanare, rezistenta – de exemplu pentru a nu ceda la negocieri) in harta sa natala, cineva care sa se ocupe de partea plictisitoare a vietii sale: negocieri, organizare, contabilitate. Iar acest impresar trebuie sa fie loial artistului pe care il serveste.

Este foarte important ca in pozitiile de conducere sa punem adevarati impresari, eventual sa-i aducem din strainatate si sa platim salariul ce li se cuvine. Este o varianta...

-Partenerul de viata

Noi, astrologii, obisnuim sa sugeram persoanelor cu o abundenta a planetelor in semne de aer si apa sa-si aleaga un partener de viata capabil sa suplineasca lipsa lor de „pamant” si „foc”. Adica, o persoana in astrograma careia sa se gaseasca suficient „pamant” si „foc”.

Daca in cazul unei persoane sugestia privind partenerul de viata care sa completeze lipsurile sale native pare functionabila, in cazul unei tari aceasta idee este inca de domeniul viitorului. Eu unul cred ca viitoarele colaborari interstatale se vor baza pe schimburi energetice reciproc avantajoase. Probabil se vor gasi tari interesate sa importe de la noi viziune spirituala si profunzime sentimentala, si sa ne ofere in schimb seriozitate si harnicie.

Este posibil ca viitorul sa fie cel al echipelor de lucru mixte (ca nationalitati). Echipe mixte in care fiecare component aduce specificul (energia) tarii sale. Schimbul de idei si energii poate genera un randament superior in aceste echipe mixte. Exemplu concret: echipele de fotbal Internazionale Milano, Arsenal Londra, etc.

Ce inseamna sa fii o tara nascuta in Varsator?

Ideea este ca nu constientizam inca beneficiile oferite de Soarele Romaniei aflat in Varsator. Avem un nivel de trai spiritual ridicat. Nu constientizam cat de mult inseamna acest lucru!

Totul este relativ.

In Romania, daca te ocupi de stiinte spirituale, de terapii complementare, de tarot, de astrologie, de aproximativ orice ciudatenie aflata la frontierele cunoasterii, totusi esti respectat, ai toata stima celorlalti, oamenii iti urmeaza sfaturile fiindca intuiesc ca vorbesti limbajul sufletului si il intelegi corect. Te poti integra linistit in societate si in pofida preocuparilor tale esti catalogat ca fiind normal.

In alte tari europene, nivelul de trai spiritual nu este atat de ridicat.

S-a intamplat odata ca am facut greseala de a afirma in mod deschis ca ma ocup de stiinte spirituale, intr-o alta tara europeana decat Romania. Nu conteaza prea mult care. Imediat, sistemul de operare care anima creierul interlocutorilor mei a dat semne de inghet. Windowsul lor s-a bruiat instantaneu. Atmosfera a devenit, brusc, glaciara. Am invatat pe pielea mea, intr-un mod relativ amar ca in alte tari decat Romania poti fi astrolog, tarolog, energoterapeut, tot ce vrei, dar este mult mai greu sa te integrezi in societate. Este foarte posibil sa fii catalogat ca fiind un „ciudat” pe tot parcursul vietii tale. Nu esti respectat, in mod neaparat, de catre ceilalti. Oamenii nu vor respecta in mod neaparat sfaturile tale fiindca este foarte posibil sa nici nu le inteleaga pe deplin (cu sufletul).

Asadar, nici nu stim ce noroc avem aici, cu Soarele nostru in Varsator. Romania este India Europei. Un Tibet al Europei. Aici te poti simti liber cu adevarat, cu sufletul si cu spiritul.

Acest lucru poate fi un obiectiv de marketing.

Asta avem, asta vindem.

Sa analizam de ce oare Soarele Romaniei se poate afla in Varsator? Acest lucru se datoreaza pe de o parte emanatiilor energetice din zona noastra, dar si modului de trai al stramosilor nostri daci, care si-au lasat amprenta energetica pe aceste meleaguri.

Aici in Romania putem construi un adevarat rai, o regiune in care si spiritul si materia sa se simta la ea acasa. Ar fi bine sa nu ratam aceasta ocazie...

Menirea noastra: a cobori Varsatorul in materie

Nu trebuie sa ne multumim doar cu studii intelectuale si spirituale. Trebuie sa gasim aplicatiile practice ale studiilor nostre.

Romania ofera posibilitatea de a explora dimensiunea spirituala a vietii.

Un exemplu ar fi cercetarile omului de stiinta japonez Masaru Emoto. Stiti ca apa „tratata” cu sentimente pozitive formeaza cristale foarte frumoase si, evident, este mai gustoasa si mai hranitoare. Ce ar fi daca am aplica in practica aceste descoperiri? Daca toate iaurturile, sucurile, compoturile, conservele si zarzavaturile produse in Romania ar contine cristale frumoase precum cea modelata in apa de expresia „Iubire si Recunostinta”.

Poate candva patronii de firme vor constientiza importanta vietii spirituale. Daca vrem sa producem ceva de calitate, acest lucru nu este posibil decat printr-o viata spirituala adecvata. Imi imaginez o lume in care patronii de firme investesc in educatia spirituala a angajatilor lor.

Imi imaginez o lume in care in locul certificatelor ISO 9001 si 12001, se trimite o mostra din produsurile firmei la laboratorul D-lui Masaru Emoto si rezultatul va inlocui acel certificat.

Masaru Emoto = Master Your Emotions!

Imi imaginez o lume cu produse de calitate, manufacturate de oameni liberi si fericiti. Imi imaginez o lume cu alimente de calitate, cu adevarat hranitoare.

s.a.m.d.

Comunicarea de tip Varsator

Soarele Romaniei din Varsator este si o invitatie de a comunica deschis, sincer si profund. Intr-adevar, comunicam mult, dar oare respectam Varsatorul din noi insine? Comunicam suficient de profund sau atingem doar suprafata problemelor? Comunicarea deschisa presupune un risc, dar mai bine ni-l asumam ca sa fim in concordanta cu Varsatorul. Altfel, ajungem sa ramanem cu un gust amar in gura.

In comunicarea noastra, sufletul are locul pe care-l merita? Dar umorul? Dar SF-ul? Trebuie sa avem o comunicare de tip Varsator!

Ascendent Rac, Luna in Pesti: a ne trai emotiile!

Purtam masti, desi traim intr-o tara cu Ascendentul in Rac si Luna in Pesti. Ne putem da seama ca nu e cazul – ar trebui sa ne exprimam sentimentele cu mult mai mult curaj. Bineinteles, nu invit pe nimeni sa sparga tot ce ii iese in cale cand este nervos. Sau nu m-as bucura daca Romania ar deveni o tara de telenovela. Insa, ne putem da seama, din Ascendentul in Rac si Luna in Pesti din astrograma Romaniei ca nu trebuie sa ne reprimam emotiile. Pentru ca nu stam bine la capitolul sanatate fizica si psihica.

Trendul mondial este sa fii impecabil, sa n-ai emotii, sa porti o masca de fericire. Prin limba engleza, raspandita odata cu calculatoarele si cu revolutia informationala, Capricornul (=stapanirea/reprimarea emotiilor) ne-a invadat vietile. Este adevarat ca invatam seriozitatea, harnicia si stapanirea emotiilor tocmai prin folosirea limbii engleze, ceea ce este un lucru bun. Insa, sa nu uitam ca suntem un popor latin si ca in astrograma Romaniei, Ascendentul se afla in Rac si Luna in Pesti, deci suntem invitati sa ne traim sentimentele in mod deschis si cu mult curaj. Nu trebuie sa fim roboti – ci oameni. Suntem invitati sa fim noi insine, intr-un sens frumos al acestei expresii.

Englezilor le sta bine sa-si stapaneasca emotiile, fiindca tara lor emana astfel de energii si traditia lor „hraneste” aceasta atitudine. Totusi, ei se uita cu invidie peste Canalul Manecii, la fratii nostri francezi, dorind sa invete trairea deplina a sentimentelor de la ei.

Nu trebuie sa ne aliniem in mod neaparat la trendul mondial. Este bine sa ne stapanim emotiile, dar nu sa le reprimam. Trebuie sa avem curajul sa le traim pe deplin – astfel avem sansa de a scapa de bolile de inima (si multe alte boli).

In astrograma Romaniei, Venus se afla in Capricorn si primeste o cuadratura de la Marte. Trebuie sa constientizam ca nu este o pozitie prea fericita pentru Venus. Trebuie sa lucram la capitolul sentimente, sa introducem in ele mai multa caldura.

Nodurile Lunare pe axa Fecioara-Pesti

Se spune ca este axa crestinismului. Este impropriu spus. Fecioara si Pestii sunt mai vechi decat crestinismul. As spune mai degraba axa iubirii neconditionate si a sanatatii fizice si psihice. In Fecioara, ingrijesti corpul bolnav. In Pesti, sufletul bolnav. In amandoua zodiile, fara sa astepti ceva in schimb. Si incerci sa restabilesti starea de sanatate.

Axa Fecioara-Pesti corespunde si naturii/naturaletii.

Romania poate fi un sanatoriu mondial. Un loc unde sa vina oamenii sa se insanatoseasca fizic si psihic. Bineinteles, pentru asta trebuie sa mai depunem niste eforturi, dar macar dispunem de baza energetico-spirituala.

Mai intai, trebuie sa trecem noi la un stil de viata sanatos. La alimentatie sanatoasa, gandire sanatoasa, crez sanatos, s.a.m.d. Dupa care, constienti de menirea noastra, s-o desemnam inclusiv ca punctul nostru forte din punct de vedere marketing.

Privire in viitor

Sa aruncam o privire asupra lui Pluton. Este cea mai lenta planeta din sistemul nostru solar. Mersul sau – prezenta sa in diferite zodii – defineste niste mici ere. Este o respiratie cosmica.

Pluton parcursese zodia Sagetatorului intre anii 1995 si 2007. Accentul s-a pus pe „strainatate”. Trebuia sa importam tehnologie si atitudine din strainatate. Aveam nevoie. Lumea stabilea contacte cu popoarele de peste hotare, incerca sa inteleaga si sa adopte modul lor de gandire si de lucru. Lumea merge in directia unificarii.

Cuvantul de ordine era globalizarea. Modelul mondial.

Acum, Pluton se afla in Capricorn. Axa Rac-Capricorn ne cheama „acasa”. In locul modelului mondial, revine in prim-plan initiativa locala. Ne dam seama ca modelul gandit la Washington sau Bruxelles poate sa nu fie functional la Bucuresti sau la Budapesta. Ne dam seama ca trebuie sa dezvoltam propriul nostru model.

Este noul trend mondial: initiativa locala. Conform prezentei lui Pluton in Capricorn.

Pluton a trecut din Sagetator in Capricorn = se revine de la „global” la „local”.

Noi stim ce putem si ce avem nevoie. Noi stim ce resurse avem. Noi trebuie sa facem efortul. Asta e natura Capricornului. Invitatia lansata de Pluton.

Adevaruri titanice

http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/iconator_914c7bab60be4ab347b05d4e19d05bfa.gifAtunci când ne gândim la evenimente ce au apărut în istorie de-a lungul ultimilor 100 sau 200 de ani, există cu siguranţă unele care au produs mari emoţii şi consternare în rândul opiniei publice. Unul din aceste evenimente ar fi scufundarea vasului Titanic, ce a avut loc în anul 1912.
Considerată a fi de mulţi una dintre cele mai mari tragedii a secolului al XX-lea, scufundarea vasului Titanic îşi are originea în.iezuiţi! Vă vine a crede sau nu, vasul Titanic nu s-a scufundat dintr-o eroare de pilotaj, aşa cum toţi ştim această poveste, ci este urmarea unei conspiraţii puse la cale de iezuiţi. De ce au făcut-o? http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/iconator_23f36c686744423f5f79c89721d5d890.pngCitiţi în întregime acest articol.
Iezuiţii, împreună cu marile familii Rotschild, Morgan şi Rockefeller, pun la cale crearea lui Federal Reserve Bank
Începând cu anii 1830, SUA nu deţinea o bancă centrală, aşa cum aveau alte ţări europene. Iezuiţii (societatea secretă şi ocultă a Vaticanului) îşi doreau foarte mult o bancă centrală şi în America, cu ajutorul căreia să poată manipula banii în întreaga lume financiară.
În 1910, şase oameni s-au întâlnit pe Insula Jekyll (SUA) pentru a pune bazele unei bănci centrale a Statelor Unite, bancă pe care ei au numit-o Federal Reserve Bank. Aceşti oameni erau: Nelson Aldrich şi Frank Vanderlip, ambii reprezentând imperiul financiar a lui Rockefeller; Henry Davison, Charles Norton şi Benjamin Strong, ce-l reprezenta pe J.P. Morgan; şi Paul Warburg, ce era emisarul dinastiei bancare Rothschild din Europa. Se pare că familia Rothschild erau agenţii bancari ai iezuiţilor, deţinând astfel cheia bogăţiei Bisericii Romano-Catolice.http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/iconator_89683c0311461cb65b79fa99f305b166.jpg
Interesantă e relaţia dintre cele trei familii atotputernice. Familia Morgan era apropiată de familia Rothschild, şi asta de când firma londoneză a Morganilor a fost salvată de la ruina financiară de către Banca Angliei în anul 1857. Dar Banca Anglliei se ştie că în acea perioadă era sub influenţa familiei Rothschild. După aceea, Morgan a fost în toată perioadă ca "agent financiar" a familiei Rothschild. În schimb, Rockefeller şi cu Morgan erau mari competitori; dar, în final, au ajuns să lucreze împreună creând un cartel naţional bancar, denumit Federal Reserve.
Familiile Rothschild, Morgan şi Rockefeller erau în schimb "infiltrate" de iezuiţi, aşa că ele serveau interesele Ordinului Iezuiţilor. Unii ar putea să conteste asocierea între o familie de evrei (cum e Rothschild) cu un ordin creştin (cum sunt iezuiţii). Vreau doar să le reamintesc faptul că atunci când există bani şi dorinţa pentru putere, diferenţele religioase dispar instantaneu.
Titanicul, proprietatea familiei Morgan
Să revenim însă la Titanic. Construcţia navei a început în anul 1909 la şantierul naval din Belfast (Irlanda de Nord). Belfast-ul era un port protestant şi se ştie aversiunea iezuiţilor faţă de protestanţi. Cui aparţinea Titanicul? Celebra navă era construită la comanda societăţii White Star Line, companie care era controlată de.familia Morgan. De altfel, Titanicul a fost construit la ordinul dat de iezuiţi lui J.P. Morgan.
Cine nu e cu noi, va muri înecat în largul mării.http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/iconator_283d647cb99b053696ddba2d3d927641.gif
Această navă "rezistentă" ar putea servi ca "navă a morţii" celor care s-ar fi opus planurilor iezuiţilor de a crea Federal Reserve. Existau în acele timpuri o serie de oameni bogaţi şi puternici care ar fi putut bloca crearea lui Federal Reserve; de aceea, era necesar ca puterea şi bogăţiile lor să le fie luate din mâinile lor. Ei ar fi trebuit să fie distruşi prin mijloace pe care nimeni să nu le suspecteze vreodată c-ar fi vorba de nişte crime. Nimeni n-ar fi trebuit să-i suspecteze vreodată pe iezuiţi. Aşa că Titanicul era vehiculul perfect pentru uciderea celor care se împotriveau creării lui Federal Reserve.
Pentru a îndepărta orice suspiciune, pe vasul Titanic au fost invitaţi să călătorească mulţi irlandezi, francezi şi italieni, toţi de religie romano-catolică. Dar oameni care puteau fi uşor de lepădat. La fel, şi mulţi protestanţi s-au îmbarcat pe celebrul vas. Dar nu aceştia erau ţinta iezuiţilor, ci oamenii cei bogaţi şi puternici de care iezuiţii doreau să scape.
Trei mari bogătaşi se aflau pe vasul Titanic
Cine credeţi că se aflau pe nava Titanic? Trei dintre cei mai bogaţi şi mai importanţi oameni ai momentului: Benjamin Guggenheim, Isador Strauss şi John Jacob Astor. Benjamin Guggenheim (1865-1912) a fost un mare om de afaceri american; Isador Strauss (1845-1912), proprietarul celebrelor magazine Macy, iar John Jacob Astor (1864-1912) era probabil cel mai bogat om al timpurilor sale. Averile lor cumulate, în banii actuali, erau de circa 11 miliarde de dolari.
Toţi aceşti trei oameni au fost încurajaţi să mergă pe Titanic, "palatul plutitor". Dar ei trebuiau să fie ucişi în această călătorie marină, pentru că iezuiţii ştiau că toţi trei s-ar folosi de bogăţia şi de influenţa lor pentru a se opune creării lui Federal Reserve Bank.
Edward Smith, căpitanul vsaului Titanic, era iezuit
Căpitanul vasului Titanic era Edward Smith. Acesta a colindat apele Atlanticului de Nord timp de 26 de ani şi era la vremea aceea cel mai experimentat pilot naval al rutelor din America de Nord. Dar, el lucra de mulţi ani pentru J.P..Morgan. De fapt, Edward Smith era un "ajutor de preot iezuit". Nu era propriu-zis preot, ci îl ajuta pe acesta în slujbele de la biserică. Edward Smith a servit cu abnegaţie Ordinul Iezuiţilor.
Căpitanul primeşte indicaţii de la superiorul său iezuit ce să facă cu nava Titanic
Într-un film documentar realizat în 1986 de National Geographic şi intitulat "Secretele Titanicului" apar dezvăluite multe lucruri interesante. Unul din acestea s-ar referi la faptul că, atunci când Titanicul a părăsit sudul Angliei pe 10 aprilie 1912, Francis Browne, un episcop iezuit, s-a îmbarcat la bordul lui "Titanic". Acesta era cel mai puternic iezuit din Irlanda şi răspundea direct generalului Ordinului Iezuiţilor din Roma. Iată ce se spune în filmul documentar:
http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/iconator_67b6cce86d4eae0165feac2e242b6552.gif"Un preot, pe nume părintele Francis Browne, a surprins aceste instantanee ale pasagerilor vasului, mulţi dintre ei aflaţi într-un voiaj către eternitate. Următoarea zi, Titanicul face ultima oprire la Queenstown (Irlanda). Aici, mulţi imigranţi irlandezi se îmbarcă pentru a se îndrepta spre noile lor case din America. Şi, din fericire, părintele Browne se dă jos din Titanic. El îi face o ultimă fotografie căpitanului Smith care coboară de pe puntea vasului".
Iată deci complotul iezuit: părintele Francis Browne se îmbarcă pe Titanic, fotografiază victimele, îi transmite indicaţii căpitanului vasului, amintindu-i de jurământul său ca iezuit, şi apoi, a doua zi dimineaţă, părăseşte nava.
Ordinul iezuit: "Scufundă Titanicul!"
Probabil că Browne i-a spus căpitanului Edward Smith ce să facă în apele Oceanului Atlantic. Iezuitul general i-a povestit lui Francis Browne ce se va întâmpla, iar acesta i-a relatat căpitanului Smith restul poveştii. Nu cred că am exagera prea mult dacă am spune că lui Edward Smith i s-a dat ordinul de a scufunda Titanicul. Iar căpitanul a făcut exact ce i s-a cerut.
Iezuiţii cred că sunt îndreptăţiţi să execute crime în numele lui Dumnezeu
Pentru cei care nu cunosc prea bine filozofia iezuiţilor, dăm citire din cartea lui W. C. Brownlee, - "Instrucţiunile secrete ale iezuiţilor":

http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/iconator_02f626de999c6c6fbd4423554c114c67.gif"Prin 'ordinul lui Dumnezeu', Iezuitul general este îndreptăţit să omoare pe cei inocenţi, să jefuiască, să execute toate neorânduirile, şi asta pentru că Papa este 'Domnul vieţii şi al morţii' şi al tuturor lucrurilor".
Mai jos, un fragment din cartea lui G.B. Nicolini - "Istoria iezuiţilor":
"Nu există în istoria umanităţii vreo organizaţie care să rămână timp de peste 300 de ani nealterată de schimbările societăţii şi care să nu exercite o influenţă atât de mare asupra destinului omenirii (.) 'Scopul scuză mijloacele' este maxima ei favorită şi un iezuit este astfel gata să comită orice crimă".
Cine doreşte să afle mai multe despre iezuiţi şi istoria lor, poate citi pe larg acest articol: http://www.lovendal.net/wp52/ordinul-iezuitilor-al-vaticanului-si-papa-cel-negru-adevaratii-conducatori-ai-lumii/.
Jurământul iezuit te transformă în.păpuşă
Cei care vor să facă parte din Ordinul Iezuit trebuie să depună un jurământ, un jurământ care spune printre altele că: "Mă voi considera ca un trup mort, fără voinţă sau inteligenţă, voi fi ca un crucifix care nu se împotriveşte voinţei celui care-l deţine". Atunci când o persoană intră în Ordinul iezuit, atunci ea este legată de stăpânul (învăţătorul) său iezuit până la moarte.
Titanic 93Căpitanul trebuia să devină un martir al iezuiţilor şi să scufunde nava
Edward Smith, fiind în Ordinul iezuit, a devenit un om fără voinţă sau inteligenţă. El trebuia să comită orice crimă pe care i-o cerea Ordinul. Lui Edward Smith i s-a cerut martiriul. Aflat la bordul Titanicului, Edward îşi cunoştea datoria, fiind sub jurământ. Căci Titanicul a fost construit doar pentru duşmani. Şi a fost construit ca să se scufunde.
Deşi era căpitan de atâţia ani, şi ştia foarte bine cum să conducă o navă, Edward Smith mergea cu Titanicul la viteză maximă, cu o viteză de 22 de noduri, într-o noapte întunecată, fără lună, printr-o zonă cunoscută ca fiind plină de blocuri de gheaţă. Asta şi urmărea: ca vasul să se izbească de vreun bloc de gheaţă. Să mai aducem aminte că Edward Smith a primit în noaptea tragediei Titanicului nu mai puţin de 8 telegrame în care i se cerea să fie atent, dar el le-a ignorat pe toate? De ce? Ştia foarte bine că vasul sigur se va izbi de un bloc de gheaţă.nimic nu-l mai putea opri pe omul ce jurase credinţă iezuiţilor, scopul său suprem fiind scufundarea navei.
Zbuciumul din mintea căpitanului
Istoria a zugrăvit o imagine foarte tragică a căpitanului Smith în ultimele ore ale tragediei Titanicului. Atunci când era timpul ca să se coboare bărcile de salvare, lui Smith nu i-a păsat deloc, şi a trebuit ca unul din ajutoarele sale să se apropie de el, pentru a da ordinul mult aşteptat. Personalitatea sa legendară şi tăria de caracter a lui Smith se pare că l-au părăsit în acele clipe. Poate că în mintea lui Smith se dădea o luptă.dacă să-şi îndeplinească misiunea de căpitan al mării sau dacă să-şi asculte maestrul său iezuit şi să scufunde nava.
Ca un făcut, nava Titanic nu a fost dotată cu bărci de salvare suficiente pentru a-i salva pe toţi pasagerii. În plus, n-au fost disponibile decât focuri de alarmă albe, în loc de roşii, aşa că alte nave aflate în apropiere au perceput că cei de pe Titanic au o..petrecere! (în lumea marină, focurile de alarmă roşie sunt cele care arată nevoia de ajutor)
Ca o concluzie.
Şi astfel, una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX, scufundarea Titanicului, pare a fi opera Ordinului iezuiţilor. Nava cea mai rezistentă, "palatul plutitor" al lumii, Titanicul, a fost creat doar pentru a fi mormântul celor bogaţi, celor care se opuneau creării lui Federal Reserve Bank. În aprilie 1912, odată cu scufundarea Titanicului, orice opoziţie împotriva înfiinţării lui Federal Reserve a fost eliminată. Banca Centrală a SUA a fost înfiinţată în decembrie 1913 şi astfel s-a împlinit şi visul iezuiţilor. Dar cu ce sacrificiu uman..........http://criss1.files.wordpress.com/2011/01/iconator_2dfe50752286c664f79a64d43cf5de00.gif

vineri, 15 octombrie 2010

cuvinte-forta

Cele mai recente cercetari rusesti explica fenomene ca intuitie, clarviziune, vindecari miraculoase spontane, autovindecari, influenta mentalului asupra climei, etc.

Grazyna Fosar si Franz Bludorf arata ca ADN-ul poate fi influentat si re-programat prin cuvinte si anumite frecvente. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicina in care ADN-ul poate fi re-programat folosind cuvintele si anumite frecvente, deci fara a-l sectiona si inlocui anumite gene.
Chirurgia genetica are un concurent redutabil!
Doar 10 % din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar aceasta mica parte face obiectul cercetarilor occidentale deja cunoscute si popularizate. Restul de 90 % este considerat "material de balast", adica fara importanta. Cu toate acestea, cercetatorii rusi convinsi ca natura nu este deloc risipitoare, s-au alaturat unor lingvisti si geneticieni hotarati sa descopere adevaratul rol al celei mai mari parti din adenomul uman. Rezultatele si concluziile acestor cercetari sunt revolutionare!


Cuvintele care vindeca
Conform acestora, ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveste si ca depozit de informatii si cale de comunicare. Adica un fel de Internet. Lingvistii rusi au descoperit ca intregul cod genetic, indeosebi partea de 90 % declarata inutila de occidentali, respecta aceleasi reguli folosite in toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul in care cuvintele formeaza fraze si propozitii), semantice (studiul intelesurilor intr-un anumit limbaj) si cele gramaticale de baza.

Astfel, au descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale obisnuite folosite in toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au aparut "la intamplare", ci sunt rezultatul ADN-ului.

Biofizicianul si biologul rus Piotr Gariaev si colegii sai au explorat si comportamentul vibrational al ADN-ului, adica efectul anumitor frecvente asupra acestuia. Concluzia este stupefianta: cromozomii vii functioneaza exact ca si computere holografice/ solitonice folosind radiatie laser generata endogen chiar in interiorul ADN-ului!

Cu alte cuvinte, ei au reusit sa moduleze anumite modele vibratorii pe o raza laser cu care au influentat ADN-ul si informatia genetica. Si din moment ce structura ADN-ului este aceeasi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte si propozitii in mod direct pentru a influenta ADN-ul, nefiind nevoie de nici-o decodificare.

Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din tesuturi, nu "in vitro") reactioneaza prompt la raze laser modulate prin cuvinte si propozitii, dar chiar si la unde radio, daca se folosesc frecventele corespunzatoare. In acest fel se explica stiintific de ce afirmatiile, antrenamentul autogen, hipnoza si gandirea pozitiva pot avea efecte atat de puternice asupra omului.

Este deci normal si natural ca ADN-ul sa reactioneze la limbaj. In timp ce cercetatorii occidentali extrag "chirurgical" anumite gene din lantul ADN si le introduc in alta parte pentru a face experimentari, rusii au lucrat entuziasti la dispozitive care le permit sa influenteze metabolismul celular prin frecvente radio si luminoase corespunzatoare si astfel sa repare anumite defecte genetice.

Grupul de cercetatori al lui Gariaev a reusit sa demonstreze ca, folosind aceasta metoda, pot fi reparati cromozomii afectati de razele X. Mai mult, ei au "capturat" modele informationale dintr-un ADN si le-au transmis altuia, in acest fel re-programand celulele pentru un alt genom. Astfel, au transformat embrioni de broasca in embrioni de salamandra, doar prin transmiterea modelului informational corespunzator!

In acest fel, intreaga informatie a fost transmisa fara nici-un efect secundar de tipul celor intalnite in practicile occidentale. Aceasta reprezinta una dintre cele mai mari revolutii in stiinta medicala, care va duce cu siguranta la transformari uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obtinute doar prin folosirea vibratiilor si a limbajului in locul tehnicilor oarecum "barbare" de chirurgie moleculara. Aceste experimente arata imensul potential al geneticii vibrationale care are evident o mai mare influenta in formarea organismelor fata de procesele biochimice ale secventelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).

Invatatorii spirituali si esoterici cunosteau de mii de ani faptul ca acest corp uman este programabil prin limbaj, cuvinte si prin gand.
Acum s-a demonstrat si explicat stiintific acest lucru. Desigur, frecventa folosita trebuie sa fie cea corespunzatoare. Si de aceea nu oricine are succes totdeauna sau nu obtine rezultate de aceeasi anvergura. Omul trebuie sa "lucreze" asupra proceselor interioare si sa obtina o anumita maturitate spirituala pentru a putea stabili o comunicare directa si constienta cu ADN-ul. Cercetatorii rusi lucreaza la un dispozitiv care va asigura succesul cu conditia folosirii frecventei corecte.


Fiecare face propria revolutie interioara
Insa un om cu o constiinta spirituala inalta nu are nevoie de nici-un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-si reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem sa realizam acestea, iar stiinta confirma! Cercetatorii rusi au descoperit ca ADN-ul uman creeaza tipare morfologice in vid, si produce asa-numitele "gauri de vierme" magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor "poduri" Einstein-Rosen care se gasesc in apropierea gaurilor negre cosmice si care fac legatura intre doua puncte foarte indepartate, un fel de scurtatura.

Acestea sunt ca niste tunele avand capetele in diverse zone din cosmos prin care informatia poate fi transmisa in afara legilor spatiului si timpului. ADN-ul atrage astfel de informatii din macrocosmos si le transmite constiintei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil sa receptioneze mai multe posturi diferite, in functie de frecventa pe care acestea emit.

Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient intr-o stare de relaxare profunda. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstructioneaza acest proces si informatiile primite sunt distorsionate si inutile. Natura foloseste acest fel de hipercomunicatie de milioane de ani. Omul modern cunoaste doar o mica parte sub numele de intuitie.

Un exemplu din natura: in cadrul unui musuroi de furnici, daca regina este separata spatial de colonie, furnicile continua sa construiasca musuroiul conform planului initial. Daca insa regina este omorata, intreaga activitate din colonie se opreste. Nici-o furnica nu stie ce sa mai faca. Se pare ca regina transmite furnicilor ce si cum sa faca, prin intermediul constiintei de grup, iar furnicile o asculta orbeste, ca si cum nu ar avea constiinta proprie.

Omul experimenteaza acest fel de hipercomunicare atunci cand are o intuitie sau o inspiratie. Timp de mai multe zeci de luni, un barbat de 42 de ani visa noaptea ca este conectat la un sistem de informatii de tip CD-ROM. In acest mod, cunostinte verificabile, din domenii foarte diverse, i-au fost transmise, iar el le verifica dimineata. O adevarata cascada de informatii - ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoastere si atingeau detalii tehnice despre care el nu stia nimic.


Efectul de ADN fantoma
Acest fel de hipercomunicare genereaza efecte spectaculoase, atat in ADN, cat si in fiinta umana. Cercetatorii rusi au iradiat o mostra de ADN cu lumina laser, iar pe ecranul aparatului a aparut modelul de unda care era de asteptat. Atunci cand ei au scos mostra de ADN, forma de unda nu a disparut, ci a continuat sa existe! Mai multe experimente de acest fel au aratat ca forma de unda este totusi generata de mostra indepartata, al carei camp energetic ramane. Acest efect a fost numit efectul "ADN fantoma".


"Gauri de vierme" microscopice
Se afirma ca energia din afara spatiului si timpului obisnuit continua sa "curga" prin "gaurile de vierme" activate, chiar si dupa ce ADN-ul este indepartat din experiment. Efectul secundar observat este acela ca si in jurul fiintelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de campuri electromagnetice inexplicabile.

Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot sa inceteze sa functioneze timp de cateva ore. Pe masura ce campul electromagnetic incepe sa dispara, aceste dispozitive revin la o functionare normala.
Multi vinedecatori si terapeuti cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cat atmosfera este mai incarcata iar energia este mai mare, cu atat sansele ca aparatul de inregistrat sa se opreasca devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune in functiune decat dupa cateva ore, timp in care energia a disparut.

In cartea lor "Vernetzte Intelligenz" (Inteligenta Conectata), Grazyna Gosar si Franz Bludorf explica aceste fenomene foarte clar si precis.
Ei citeaza surse care afirma ca in trecut, umanitatea era conectata foarte strans, la fel ca si celelalte forme de viata, la constiinta de grup si actiona ca un grup. Insa, pentru a experimenta si modul individual de constiinta, oamenii au trebuit sa uite de hipercomunicare, aproape in totalitate.


Constiinta de grup superioara
In acest moment, la nivel de umanitate, constiinta individuala este relativ stabila, si se poate creea o noua forma de constiinta de grup, cu adevarat superioara, in care putem sa avem acces la intreaga informatie prin intermediul rezonatorului biologic prezent in fiecare celula din corpul nostru - ADN-ul - fara sa fim fortati sau manipulati de la distanta in ceea ce priveste informatia in sine. Ca si in internet, ADN-ul nostru poate sa transmita propriile informatii in aceasta vasta retea care este VIATA, poate sa primeasca informatii din aceasta retea si poate chiar sa stabileasca contacte directe cu alti participanti din retea.

Vindecarile miraculoase de la distanta, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu usurinta si in mod natural. De exemplu, unele animale de casa cunosc dinainte cand se vor intoarce acasa stapanii lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicarii si a constiintei de grup. Orice constiinta colectiva nu poate fi folosita la nesfarsit fara o constiinta individuala. Altfel, ne-am intoarce la o stare primitiva in care instinctul de turma ar putea fi extrem de usor de manipulat.

Hipercomunicarea in acest moment inseamna ceva cu totul diferit:
cercetatorii spun ca daca oamenii (care dispun de o constiinta
individuala) isi vor regasi accesul la constiinta de grup, vor avea atunci puteri de creatie supraumane cu care vor putea sa modeleze intreaga viata de pe planeta. Cert este ca umanitatea se indreapta evident spre o astfel de constiinta de grup superioara. Se estimeaza ca 50 % din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la scoala.
Ei sunt cunoscuti sub numele de "copii indigo" datorita aurei lor de aceasta culoare care indica o inalta constiinta si o puritate exemplara.

In acelasi timp, se nasc din ce in ce mai multi copii cu puteri de clarviziune (conform cartii "Copii indigo din China" de Paul Dong).
Acesti copii ne invata pe noi, adultii, ce inseamna constiinta de grup superioara, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influentata de un singur om, de regula. Insa poate fi influentata de o constiinta de grup - nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influentata de frecventele proprii de rezonanta ale Pamantului, asa-numitele frecvente Schumann.
Dar acestea sun exact aceleasi frecvente care sunt produse in creierul nostru, iar atunci cand mai multi oameni actioneaza in sincronicitate, la unison, se formeaza un efect similar luminii laser - acela de manifestare "in aceeasi faza". Astfel se explica in termeni stiintifici cum se poate influenta vremea!

Cercetatorii constiintei de grup au formulat teoria "Civilizatiei de tip I". O umanitate care a trecut la stadiul constiintei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu, si nici lipsa de energie. Pentru ca ar avea un control natural si firesc asupra tuturor energiilor si proceselor de pe intreaga planeta. Aceasta include si un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o Civilizatie de tipul II ar putea avea control asupra energiilor din intreaga lor galaxie.


Constiinta de grup superioara creeaza ordine
Si acum, o adevarata "bomba": atunci cand un numar foarte mare de oameni se concentreaza asupra unui acelasi scop (de exemplu un meci de fotbal, sarbatoarea Craciunului sau alte evenimente similare ca anvergura), s-a demonstrat experimental ca generatoarele de numere aleatoare incep sa ofere numere ordonate, in loc de numere aleatoare.
Cu alte cuvinte, o constiinta de grup superioara (ordonata) creeaza ordine in intreg mediul!

Experimente din mediul universitar au demonstrat ca lumea fizica si lumea mentala sunt conectate si interdependente!

ADN-ul este acum privit si ca un superconductor organic ce functioneaza la temperatura normala a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesita temperaturi foarte joase, intre -200 si -400 grade Celsius. Toate superconductoarele sunt capabile sa stocheze lumina, si deci, informatie. Si in acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca si transmite informatie atat de bine.

In ceea ce priveste asa-numitele "gauri de vierme" (wormhole), acestea sunt, in mod normal, foarte instabile si dispar in numai o fractiune de secunda. In anumite conditii, astfel de "gauri de vierme" se pot organiza de la sine formand zone de vid in care, de exemplu, gravitatea se poate transforma in electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca niste mingii radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensa.


Puterea constiintei
Exista anumite zone din Rusia unde astfel de mingii radiante apar foarte des. Rusii au inceput programe masive de cercetare care au condus la cateva concluzii uimitoare. Foarte multi oameni cunosc aceste zone de vid sub forma unor mingii stralucitoare care apar pe cer. Privesc atent la ele si se intreaba ce ar putea fi. Odata am gandit : "Salut! Daca sunteti OZN-uti, zburati in triunghi". Si, dintr-o data, sferele au format un triunghi. Cu alta ocazie, le-am spus ca sa accelereze de la zero la viteza infinita, si asa au facut.

Evident, am crezut ca sunt OZN-uri. Prietenoase, din moment ce au facut ce le-am rugat eu, ca sa-mi faca pe plac. Acum, rusii au gasit in acele zone unde apar sferele luminoase, ca aceste mingii pot fi ghidate prin gand. Pentru ca s-au detectat frecvente foarte joase in jurul acestor sfere, frecvente similare cu cele produse de creierul nostru. Din cauza acestei similitudini, sferele reactioneaza la gandurile noastre!

Trebuie sa va avertizez ca nu este o idee prea buna sa sari pe una dintre aceste mingii care este asezata pe sol. Pentru ca energia pe care o detine este asa de mare incat ar putea sa ne provoace mutatii genetice... Sau ar putea sa nu. Pentru ca, spre exemplu, se stie ca multi invatatori spirituali produc astfel de sfere vizibile de energie atunci cand se afla in stari adanci de meditatie, declansand astfel stari placute si inaltatoare spiritual.

Este deja celebru cazului unui invatator spiritual care medita pe scaunul lui, iar cand cineva a vrut sa-l fotografieze, in poza nu se vedea decat un nor alb-stralucitor, ca o ceata. Pur si simplu, acest fel de fenomene trebuie sa fie in legatura cu gravitatia si anti-gravitatia, cu acele "gauri de vierme" care sunt stabilizate prin gand, si cu hipercomunicatia, adica o legatura cu energii din afara structurii noastre spatio-temporale obisnuite. Generatiile anterioare, care au avut astfel de experiente de contact prin hipercomunicare si sfere luminoase, le numeau experiente cu ingeri. Desi multe din aceste interactiuni se crede ca au fost doar transferuri de energie spirituala dinspre acele sfere inspre om, asta nu inseamna ca nu exista ingeri!

Stiinta oficiala cunoaste deja zone de pe aceasta planeta cu anomalie gravitationala (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Pana acum devierea gravitationala era de sub 1 % din valoarea totala a campului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitationala de 3 - 4 %. Unul din aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exacta, consultati cartea "Vernetzte Intelligenz" ). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere pana la autobuze (da, nu e greseala tipografica) , se inalta spre cer.